Marti, 8 februarie 2011. Saptamana 39 de sarcina. Mai exact 39 saptamani si 5 zile. Dimineata, in jurul orei 8. Cu o seara inainte ma amuzam pe seama faptului ca am sa nasc dupa termen si ca ma voi prezenta la maternitate de ziua mea. Gandeam asa deoarece ma simteam super bine, burtica nu coborase asa cum se intampla in multe cazuri inainte de nastere, contractii nu aveam, apa nu se rupse, deci ma gandeam ca voi depasi lejer cele 40 de saptamani. O scurta vizita la baie, una din multele si obisnuitele vizite pentru nevoile fiziologice. Stupoarea a fost sa constat ca exact in acel moment dopul gelatinos a cazut… Stiam deja ce inseamna acest lucru si mai ales presimteam ca nu mai e mult, dat fiind ca eram deja pe ultima suta de metri cu sarcina si nu se mai putea pune problema asteptarii timp de saptamani. Mai aveam cateva ore, zile, cine stia? M-am dus inapoi in pat plina de emotie si incantare totodata, mi-am trezit sotul ca sa-i spun ca in foarte scurta vreme vom intampina pe minunea noastra si am incercat apoi sa adorm. In zadar de fapt deoarece gandurile ma invalmaseau. Ma gandeam cand se va intampla minunea nasterii, cand avea sa mi se rupa apa, daca voi stii cand sa merg la spital, daca voi putea stapani contractiile etc. Timp de doua ore am stat cu ochii lipiti de tavan si ma gandeam la toate astea, cu inima cat un purice. Apoi mi-am zis ca trebuie sa adorm deoarece s-ar putea ca lucrurile sa se grabeasca neasteptat si am nevoie de odihna pentru orice eventualitate. Si-am adormit inca vreo doua ore, pana pe la 12 a.m.
Contractiile au inceput la scurt timp dupa eliminarea dopului gelatinos. Le simteam ca pe niste usoare dureri menstruale care radiau din spate pana in fata, in abdomenl inferior si catre picioare. Nu le-am acordat mare importanta, credeam ca e ceva legat de eliminarea dopului, habar n-aveam ca e vorba de contractii. Insa linistita tot nu eram asa ca m-am apucat sa fac curat prin casa, sa completez bagajul de spital si apoi m-am apucat de gatit. Am facut lapte de migdale, pasta de migdale cu usturoi si am savurat o masa consistenta dar nu foarte abundenta deoarece simteam ca nu prea am pofta de mancare.
In timp contractiile s-au intentit ca intensitate si frecventa. In jurul orei 17 le aveam deja la interval de 5 minute. Alex m-a lamurit in cele din urma ca e vorba de travaliul real si dupa o scurta cautare pe Google m-am lamurit si eu. Deci urma sa nasc… In acea zi sau a doua zi cel tarziu. In clipa in care am realizat asta cred ca inima imi iesea din piept, de emotii. Am facut rapid un dus, m-am imbracat si am sunat la spital sa anunt ca a sosit momentul.
La ora 20 eram la spital. Medicul de garda mi-a spus ca sunt abia la debutul travaliului, colul fiind dilatat abia de un deget si ca vor trece ore bune pana la nastere. Mi-a spus ca daca doresc pot ramane la spital peste noapte si am ramas deoarece contractiile deveneau tot mai puternice si acasa tot nu ma puteam odihni. Si de-aici a inceput asteptarea lunga de tot si durerile: dupa 5 ore nu era nicio schimbare in dilatarea colului desi contractiile veneau deja la intervale de 3-4 minute. Mi s-a spus sa incerc sa adorm si sa ma odihnesc deoarece mai am drum lung pana la intalnirea cu micuta mea. Insa durerile si gandurile care ma invalmaseau nu m-au lasat sa lipesc geana pe geana. Neincetat m-am rugat. M-am rugat pentru putere deoarece stiam ca nu va fi foarte usor si mai stiam ca sunt slaba de durere. Am ales de cand am ramas insarcinata sa nu recurg la anestezie epidurala, date fiind posibilele riscuri pentru bebe dar si teama de a nu ramane cu posibile sechele de la anestezie. Asa ca anestezia era exclusa, cezariana si mai si iar tot ce puteam face era sa ma incred in Dumnezeu, cel care mi-a oferit cel mai de pret dar din viata.
Intreaga noapte am fost monitorizata pentru contractii si miscarile fetale. Din cand in cand ma ridicam din pat pentru a ma plimba sau a merge la toaleta insa durerile erau mai ascutite atunci cand stateam in picioare. Trecusera deja 12 ore, era ora 8 dimineata si colul era dilatat doar de doua degete. Am refuzat de fiecare data sugestiile medicului de a-mi administra epidurala. Desi durerile erau uneori groaznice, gandul ca anestezia ar putea-o afecta pe micuta ma facea sa rezist si ma gandeam mereu ca fiecare contractie ma apropie de intalnirea cu ea.
La ora 1o aveam contractii la 3 minute insa ma dilatam la fel de greu asa ca mi s-a adimnistrat perfuzie cu oxitocina. Din clipa aceea contractiile s-au intetit atat ca frecventa cat si ca intensitate si le simteam ca fiind insuportabile. Dupa o ora si jumatate simteam ca nu mai fac fata durerii si am cerut anestezie epidurala. Cred ca nu mai gandeam limpede de la durere si oboseala. O noapte intreaga nedormita, in care nu am mancat si nu am baut nimic si-a spus cuvantul. Credeam ca nu voi face fata expulziei. Insa Dumnezeu asculta rugaciunile asa ca atunci cand medicul a venit sa verifice colul, acesta era dilatat 6 cm, ceea ce insemna ca era inutil sa se mai administreze anestezie. Mi-a mai spus ca in maxim o ora voi naste.
Dupa administrarea oxitocinei timpul a trecut parca mai repede asa ca la ora 12 aveam dilatatie de 10 cm si medicul a inceput pregatirile. La ora 12.20 a inceput expluzia iar la 12.30 micuta mea era deja parte din lumea aceasta mare. O micuta frumoasa, cu scor Apgar 10, 2860 g si 52 cm. Dupa 15 minute de la nastere am primit-o in brate pentru a o alapta. Mereu am crezut ca am sa plang de fericire si emotie atunci cand o voi vedea in bratele mele dar eram atat de epuizata si obosita incat abia realizam ca este adevarat ce mi se intampla!
Dupa doua ore am fost mutata din sala de nasteri in salon si mi s-a adus micuta in camera. Si de-aici intreaga aventura: cand plange de ce plange, cum o sa o tin in brate, cand stiu ca e satula, cum sa schimb scutecul etc. Va spun, prima zi este epuizanta si plina de necunoscut.
Noaptea a trecut repede insa nu am inchis ochii. Stateam si o priveam pe iubita mea cum doarme si nu ma puteam minuna ca e a mea. O luam in brate si ma uitam in oglinda si imi parea atat de ciudat ca de acum inainte eu sunt mama, ca acel copil frumos este al meu… In clipele acelea am simtit ceva ce n-am mai simtit in viata mea: plinatate sufleteasca. Satisfactie. Fericire fara margini! E minunat cand te indragostesti prima data, e sublim cand te casatoresti insa adevarata implinire o gasesti atunci cand ai un copil. Piesa de puzzle care face ca tabloul sa fie complet.
Am alaptat din primul moment, alaptez si acum si voi alapta atata timp cat e necesar. Si va incurajez dragi viitoare mamici sa faceti la fel. Nu doar ca veti avea un bebelus sanatos insa va creati o relatie deosebita cu el. Nu doar ca e mai comod dar e si mai ieftin. Nu e doar natural dar e si firesc. Si va incurajez ca indiferent ce se intampla sa cautati sa alaptati neaparat. Voi vorbi mai multe despre alaptare in alt articol.
Am avut parte de o sarcina minunata si chiar daca nasterea (de fapt travaliul) a fost mai greoi, pot spune ca e minunat sa dai viata unui pui de om. Minunea mea are acum 5 saptamani, 4300 g si 57 cm. E mare si frumoasa si cuminte si nu mai pot de dragul ei!
Cand voi citi aceasta postare, peste ani, voi zambi cu drg si-mi voi aminti de cea mai frumoasa zi din viata 
