Thomas Jefferson afirma în urmă cu mai bine de două secole: “reclamele conţin singurele adevăruri pe care te poţi baza dintr-un ziar”. Astăzi vorbele sale, ironice de altfel, par profetice, subliniind precis ideea unui jurnalism decăzut, banalizat şi care ignoră ceea ce Walter Lippman numea “cea mai mare lege în jurnalism”: a spune adevărul şi a înşela diavolul.
Pe de o parte, societatea de astăzi caută senzaţionalul, fie chiar şi pentru o zvâcnire de moment. Iar presa nu poate să nu se bucure de această realitate care face să crească zerourile în conturile marilor publicaţii. Pe de altă parte, presa este manipulată și manipulează. James Bamford, jurnalist independent şi John Walcott, director al Agenţiei Knight Ridder din Washington (evaluat ca fiind al doilea grup de presă din SUA până în martie 2006) au vorbit în repetate rânduri despre manipularea presei de către guvern şi capii diferitelor companii-gigant. Acelaşi Jefferson spunea că e mai de dorit presa fără guvern decât guvernul fără presă, lăsând să se înţeleagă mai mult sau mai puţin că se referă la o imixtiune a acestuia în presă.
Nu este nimic nou sub soare căci mereu presa a manipulat în funcţiile de interesele puse în joc, doar că acum informaţia este mai distorsionată ca niciodată. O stare de confuzie intenționată planează asupra multor subiecte apărute în mass-media, contând mai mult „ceea ce vrem să se înţeleagă” decât „ceea ce e firesc să se înţeleagă”.
În urmă cu exact un an, Revista Semnele timpului apărea în peisajul online cu promisiunea de a oferi informaţii de încredere, “dedicate celor care cred în nevoia unei perspective nemercantile asupra vieţii, credinţei şi istoriei”. Am aşteptat şi eu cu sufletul la gură apariţia online a acestei reviste, care ajunsese de ceva vreme în topul preferinţelor mele în ceea ce priveşte publicaţiile de calitate. Şi de un an încoace continuă să mă încânte prin profunzimea şi diversitatea articolelor, toate postate sub o lumină clară şi naturală. Iar ceea ce am auzit zilele trecute din partea unei cititoare m-a făcut să cred că revista şi-a atins ţintele: “Iată că se poate face şi jurnalism decent în România. Felicitări!”, spunea ea entuziasmată. Şi restul aprecierilor sunt marcate tacit de numărul crescând de vizitatori online şi de revenirea lor constantă pe site.
Pentru un nou an împreună vă invit să “Gândim mai departe!” în aşa fel încât alegerile noastre să reflecte modul în care dorim ca societatea să prospere.
Aici gasiti articolul meu aniversar “Semnele Timpului”.















8 comentarii:
Felicitari Ina! Va doresc sa va intoarceti sanatoase acasa si sa va obisnuiti cat mai repede una cu celalta. Asteptam si niste poze cu prajiturica ta, pe cand vei fi pregatita.
Draga Ina, de abia acumvei simti ca incepe cu adevarat viata ta! Cu griji, bucurii si a tiny cupcake!
Sunt alaturi de voi!
Am plans de emotii...atat de ciudat...caci nici macar nu te cunosc in carne si oase
Stiu ca nu are de-a face cu presa,dar cupcake si-a facut aparitia,am auzit! :D
Anais,bun venit pe lume!Sa ai parte numai de zile senine,sanatate si fericire!
Ina,felicitari si refacere rapida!
Va pup!
M-am gandit zilele astea la tine. A venit cumva piticuta ta?:)) N-ai disparut deja decat de o zi, asta nu inseamna ca s-a intamplat marele eveniment dar asa este cand asteptam, ne tot intrebam : o fi deja, n-o fi inca...:))
Gata, e prea liniste pe la tine! E gata?!!!:))
felicitari pentru artico, dar mai ales pentru bebelina, draga Inut! Sa fiti sanatoase, sa te bucuri de Anais, sa va odihniti si ... sa faceti poze, sa ne-o arati si noua :D te sarut!
Felicitari si maxima sanatate pentru tine si fetita ta! Am lipsit de acasa dar am cautat pe FB special ca sa aflu daca ti-ai cunoscut minunea! Sa va dea Domnul sanatate si o viata plina de bucurii!
Felicitari Ina! Sa aveti parte de multa sanatate, noroc si iubire cat cuprinde!
Trimiteţi un comentariu