duminică, 28 noiembrie 2010

The new “Big Brother”

1984

Banuia oare George Orwell, atunci cand a scris celebrul roman “O mie noua sute optzeci si patru”, ca viziunea lui aspra unei societati totalitare bazate pe supravegherea de catre stat a fiecarui individ va capata proportii reale la mai putin de un secol? Banuia oare ca “Big Brother” se va transforma dintr-un personaj himeric intr-o forta reala, intr-un sistem complex si global?

Cateva dintre tehnologiile cele mai la indemana contribuie la noul peisaj al supravegherii pentru toti de catre toti. Conform unui raport recent al IDC, o companie de cercetare de piata in domeniul tehnologiei informatiei, in 2005 s-au vandut 186 de milioane de telefoane cu camera digitala, cu 50 de milioane mai multe unitati decat vanzarile totale combinate de aparate fotografice cu film (47 de milioane) si camere digitale (69 de milioane).  Acum, acest tip de telefoane este omniprezent, ducand la inchierea erei telefoanelor mobile simple. Intre timp au mai aparut telefoane cu GPS, convorbiri 3G (sunet si imagine) si diferite aplicatii menite a face viata noastra de zi cu zi mai… simpla? *1

Mai mult decat simpla socializare

Este gresit sa judecam progresul tehnologiei doar din prisma controlului absolut al statului asupra individului. Insa nu putem sa nu ne intrebam daca nu cumva tehnologia a dus la violarea intimitatii noastre si daca nu continua sa o faca in moduri din ce in ce mai violente si mai parsive.

Facebook

Imbracand frumoasa haina a socializarii online Facebook ascunde cu mult mai mult decat suntem tentati (sau manipulati) sa credem.  La inceputul acestui an, televiziunea argentiniana a difuzat un reportaj cu Joaquin Lopez Doriga (jurnalist mexican), pe tema retelelor de socializare si a pericolelor din spatele lor. “Ceea ce mulţi utilizatori nu ştiu este că, în conformitate cu termenii contractului, făcând clic pe rubrica ”accept”, practic ofera Facebook exclusiv şi perpetuu drept de proprietate asupra tuturor informaţiilor şi imaginii sale publice. De fapt, spune expertul, cei inscrisi, autorizeaza automat utilizarea de catre Facebook perpetuu şi transferabil, impreuna cu drepturile de distribuţie publicului toate  atasamentele de pe site-ul lor. Conditiile de utilizare arata ca Facebook isi rezerva dreptul de a acorda in sublicenţiere tot “continutul paginii web a utilizatorului”, pentru alte afaceri.” Un exemplu in acest sens ar fi o familie din Polonia care si-a regasit una dintre pozele postate pe Facebook  ca imagine de reclama a unei companii nationale. “Dintr-o data totul este publicat, inclusiv fotografiile personale, înclinaţia politica, starea de spirit, şi interesele individuale chiar si adresa de acasa, accesibile fără permisiune miilor de utilizatori.”

“Cel mai mare caz de spionaj din istoria omenirii”

Chiar şi atunci când utilizatorul anulează statutul de membru, fotografiile şi informaţiile rămân la bord, în conformitate cu Facebook, pentru cazul că decide sa-si reactiveze contul. Mai mult, utilizatorul nu este îndepărtat nici chiar atunci când moare. În  conformitate cu “termenii de utilizare,” urmasii nu pot legalmente sa-i oblige sa stearga de pe Facebook date şi imagini ale rudelor lor, pentru că atunci când a acceptat clauzele virtualului contract, Facebook a dat dreptul de a “menţine starea activă, în cadrul unei comemorari speciale, pentru o perioadă de timp, pentru a permite altor utilizatori sa posteze comentarii şi note asupra decedatului.” Utilizatorii Facebook nu ştiu că sunt participanti indiferenti ai unui scenariu pe care  academicieni cunoscuti il descriu ca cel mai mare caz de spionaj din istoria omenirii. Intamplator devin in mod inconştient precursori ai fenomenului “Big Brother” unde stau cu ochii pe tine. Este o trimitere directa la intromisia abuziva a statului în mediul  afacerilor private ale cetăţenilor obişnuiţi, pentru a controla comportamentul lor social, un subiect de roman profund premonitoriu scris în 1932 de britanicul Aldous Huxley: “Brave New World”.  *2

Asadar, aveti cont Facebook? Ce parere aveti despre tot complotul din spatele acestei retele de socializare? Minciuna sau adevar? Incalcarea drepturilor omului? Sfarsitul unei vieti normale? Ar fi interesant sa aflu si parerile voastre. De asemenea ar fi util sa va exprimati parerea si in cadrul sondajului de mai jos.

 

Sursa informatii:

*1 – businessmagazin.ro

*2 – cafeneaua.com

miercuri, 24 noiembrie 2010

Bunatati pentru piele

Continui seria “Handmade romanesc” cu doua fete dragi mie. Ambele creaza cosmetice handmade, 100% naturale, din unturi si uleiuri mai mult sau mai putin exotice si ambalate in cutiute dragute, de ti-e mai mare dragul sa le folosesti. Vi le prezint asadar pe Ioana aka Jovis si Elena – Naen Soap.

 Jovis Homemade Beauty

Ioana este o tanara de 20 de ani, studenta la Ecologie in Constanta si pasionata de cosmetica. Eu am ramas uimita atunci cand am citit ca are abia 20 de ani si are un hobby atat de folositor. Curiozitatea m-a impins sa ii cercetez mai amanuntit blogul si sa ii descopar produsele pe care le face. Am descoperit de la balsamuri de buze si sapunuri pana la unturi de corp, sare de baie si bilute efervescente pentru baie. Si toate aratau foarte ingrijit si bine lucrate! Iar nenumaratele feedeback-uri pozitive pe care le-a primit pe Breslo m-au determinat sa le incerc.

Unt de corp cu ciocolata si menta

Unul dintre cele mai noi produse (si cred ca si cele mai bine vandute, avand in vedere ca acum nu mai este pe stoc) este Untul de corp “Chocomint”, cu pudra de cacao si ulei esential de menta. Si da, l-am comandat sub imboldul de moment, desi stiam ca uleiul esential de menta e contraindicat in sarcina. Si-am realizat ca asta a fost prima pofta din cadrul sarcinii :)) Anyway, l-am testat oricum. Am aplicat putin pe mana sa vad cum se comporta. Consistenta este identica, as putea spune, cu a untului de vaca iar odata ajuns in contact cu pielea se topeste frumos, transformandu-se intr-un ulei care imbraca pielea in parfum de menta si ciocolata. Pielea ramane f hidratata insa mirosul nu persista foarte mult, ceea ce este bine, in opinia mea, deoarece mirosul ar fi prea puternic. Din pacate a trebuit sa ofer minunatul unt deoarece mi-era teama sa nu se strice pana apucam eu sa il folosesc, peste cateva luni bune. Insa va asigur ca noua posesoare a fost tare incantata de el :D

Am mai comandat si un sapunel pentru copii Sofia Baby Soap, special pentru o mica domnisoara care poarta acelasi nume frumos: Sofia. Sapunelul contine ulei de masline saponificat, unt de shea, ulei de galbenele, ulei de musetel, miere si ceara de albine. Inca nu am aflat cum se comporta cu pielea deoarece nu a fost inceput insa dupa textura parea foarte hidratant si cremos.

Balsam reparator cu miere 

De obsesia mea pentru posete v-am povestit mai demult insa nu v-am spus cat de mult imi plac produsele de ingrijire a buzelor! Era o vreme cand aveam zeci de balsamuri si luciu de buze, care de care mai “fructate”, lucioase sau colorate. Acum m-am mai potolit si incerc  sa le cumpar cu masura. Insa partea buna este ca ajung sa le termin cam pe toate, deci risipa mare nu fac :))

Draga de Ioana mi-a facut cadou un Balsam de buze “Honey Intense Repair” care miroase foarte frumos a ceara pura de albine si-mi aminteste de copilarie, cand primeam fagure de la o matusa si dupa ce il goleam de nectarul bun si dulce, ramanea un fel de ceara care miroasea precum balsamul de fata. Acesta mai contine, pe langa ceara de albine: unt de cacao, unt de shea, si miere. Este intr-adevar foarte hidratant si cremos, protejeaza bine buzele de frig si vant si lasa un luciu discret. Am noroc ca exista o scuza plauzibila pentru pasiunea mea si anume in perioada rece mi se crapa foarte tare buzele si am nevoie permanenta de un balsam hranitor.

Unt de shea nerafinat

Un alt cadou neasteptat din partea ei a fost Untul de shea nerafinat. Desi la o prima privire poate parea tare si faramicios, in contact cu pielea acesta devine rapid cremos si se absoarbe frumos. Am de gand sa-l folosesc ca atare insa se pot face diverse combinatii de creme de corp, avandu-l ca baza. Se pot adauga alte uleiuri de plante, uleiuri esentiale, unt de cacao sau de cocos etc.

Puteti gasi produsele Jovis online, in magazinul Ioanei de pe Breslo. Stocurile ar trebui sa se reinnoiasca in curand, caci ea promitea zilele trecute si alte produse pentru Sarbatori. Va recomand cu drag produsele ei, merita sa le dati o sansa.

Naen Soap

Pe Elena o stiu de mai multa vreme, de pe Flickr si mai apoi, Twitter si Facebook. Impartim o pasiune comuna si anume dragostea pentru animale – pisici in mod special. Atunci cand a inceput fabricarea de sapunuri am descoperit ca are un talent in acest sens: desi pentru inceput acestea erau destinate pentru uz personal, erau extrem de ingrijite si in forme care mai de care mai simpatice. Nu dupa mult timp a inceput sa preia si comenzi si uite asa a aparut mica afacere Naen Soap. Cadou Naen Soap

Acum cateva zile Elena mi-a facut un cadou neasteptat: o cutie plina cu bunatati si noutati din magazinul ei. Cred ca niciodata nu am primit cosmetice ambalate mai frumos! M-a impresionat mult gestul ei, cu atat mai mult cu cat in ziua in care primisem pachetul aveam niste probleme si eram destul de abtuta. Nu cred ca sunt o persoana superficiala insa de multe ori asemenea gesturi marunte te fac sa iti recapeti zambetul, chiar daca e pentru o scurta perioada. Dar sa va spun ce bunatati am descoperit in pachetel ^_^

Unt de corp

Alt produs la care am poftit zilele trecute (observ cu stupoare ca poftesc mai degraba produse de ingrijire decat mancare, lol!), poate si datorita numelui sau apetisant – Untul de corp “Briosa”, frumos ambalat intr-o hartie de briosa si preparat din unt de Shea nerafinat, unt de cacao, ulei de migdale dulci, vitamina E, ulei esenţial de lavandă şi ceară curată de abine. Ok, de aratat arata adorabil, nu? Dar cum miroase, cum se comporta pe piele? Pai asa cum v-ati dat seama si din ingrediente, miroase subtil a lavanda si ceara de albine. Miroase altfel fata de restul lotiunilor de corp naturale, pe baza de unturi exotice, cu care erati obisnuiti. Desi personal nu imi place mirosul de lavanda, l-am gasit pe acesta ca fiind placut, nu foarte puternic si poate mai usor suportabil datorita minunatei arome de ceara de albine. L-am aplicat pe pielea uscata insa este bine sa-l aplicati pe pielea umeda, dupa dus. Se absoarbe rapid in piele si lasa o pelicula fina de ulei pe piele (nu ma intelegeti gresit, NU este uleios insa lasa acea pelicula care protejeaza pielea si ii confera un luciu discret, fara a o imbacsi). Cred ca am sa folosesc acest unt seara, inainte de culcare datorita proprietatilor relaxante ale lavandei insa e foarte probabil sa ramana crema preferat de maini deoarece protejeaza foarte bine.

Sapun pentru bebelusi si gravide

Sapunelul “Baby Soap” este creat “pentru persoanele cu pielea delicată, sensibilă: mămici, viitoare mămici, copii şi beleluşi”. Acesta contine uleiuri saponificate de măsline, palmier, ricin, floarea soarelui şi ulei de galbenele. Inca nu l-am testat insa urmeaza deoarece vreau sa aleg un sapun potrivit pentru vremea cand se va naste gogosica mea.

Sapun cu liliac 

Ei bine acest sapun l-am inceput! Ceea ce m-a atras a fost mirosul subtil de flori, caci nu degeaba se numeste “Sapun cu shea si liliac”. Dupa cum spuneam, miroase a flori de liliac insa nu un miros puternic, cum ati fi tentati sa credeti, ci mai degraba un miros placut, subtil. Face spuma insa nu foarte abundenta dar curata bine mainile si nu le lasa uscate.

Balsam de buze cu citrice Balsam de buze cu musetel

Si acum, preferatele mele! Balsamurile de buze Citrus si Musetel”. Nu vreau sa fiu subiectiva, avand in vedere ca imi plac mult balsamurile de buze, insa aceste produse mi se par geniale! Au o consistenta foarte moale si sunt foarte lucioase pe buze, de parca ai folosi un strugurel. Apoi – hidrateaza bine buzele si au o aroma subtila de citrice, respectiv musetel. Inca un fapt interesant pe care l-am descoperit acum: nu imi place gustul/mirosul de citrice si nici cel de musetel insa la aceste doua produse mi se par adorabile! De rezistat nu rezista mult pe buzele mele pentru ca atunci cand imi place un balsam am prostul obicei de a-l “gusta” permanent :)) Mi-a placut si continutul lor: unt de cocos, unt de cacao, ceară curată de albine, ulei din germeni de grâu, ulei de ricin (marele responsabil pentru luciul intens), ulei esential de citrice/ulei de musetel. Vi le recomand cu toata increderea, sigur va vor placea mult! Iar in magazin mai gasiti o varianta delicioasa, cu mar!

Naen Soap

Produsele au fost insotite de lista ingredientelor si a proprietatilor acestora. Mi s-a parut o idee foarte originala :) Una peste alta, produsele mi s-au parut a fi realizate cu foarte mare grija la detalii, frumos impachetate si calitative. Produsele Naen Soap se gasesc pe Breslo.

Se poate ca fiecare persoana sa reactioneze diferit, chiar si atunci cand e vorba de cosmetice naturale, caci avem tipuri de piele diferite si chiar si asteptari diferite insa eu va recomand produsele naturale 100%, organice, caci dincolo de faptul ca sunt facute cu grija si atentie pentru mediu, sunt infinit mai calitative si mai sanatoase decat cosmeticele din comert. Si nu-mi mai vorbiti de snobism pentru ca eu nu vad snobismul in achizitionarea unei creme care contine uleiuri naturale. Prea ne-am obisnuit cu denumirile pompoase si liste kilometrice de ingrediente, care mai de care mai “benefice” pentru piele. Din punctul meu de vedere untul de shea va fi mereu net superior oricarei creme Nivea. Si-n plus este foarte versatil, putand inlocui o gramada de alte produse (balsam de par, crema de corp, balsam de buze).

Mentionez ca nu fac lobby pentru produsele de mai sus, fac lobby pentru produsele naturale care isi merita banii si atentia voastra. Niciodata nu voi posta aici ceva ce nu m-a multumit pentru ca nu as putea sa promovez produse de care eu nu sunt multumita.

luni, 22 noiembrie 2010

Dincolo de aparente

Roma, iunie 2010. Autobuz plin de calatori,apatici, obositi si plini de praful gandurilor seci. Majoritatea venind de la munca. Munca de birou, munca fizica, munca… O statie ca oricare alta, calatori obisnuiti, inghesuiala si caldura toropitoare. Un miros ciudat isi face brusc simtita prezenta si toate capetele se intorc pentru a vedea de unde provine sursa mirosului intepator. Infofolit in haine, cu parul murdar si soios, un calator ca oricare altul incerca sa-si faca loc. Prefer sa-l numesc un om obisnuit si sa nu-l stigmatizez ca fiind un vagabond, un om al strazii (am impresia ca sintagmele astea dezumanizeaza). Abatut, cu gandurile pierdute, astepta si el statia urmatoare pentru a cobori. Susoteli peste susoteli, priviri taioase si pline de inteles.

Intamplarea descrisa mai sus, la care am luat parte, mi-a facut sa-mi amintesc de povestile pe care le citeam cand eram copil si-n care se vorbea despre feluriti regi si imparati care au imbracat haine zdrentuite si au pornit pe strazile cetatii in cautare de oameni sinceri si cinstiti.

Mi-e mult mai simplu sa judec decat sa inteleg. Mi-e mult mai usor sa stigmatizez decat sa ajut. Dar uit adesea ca cel pe care il consider ca fiindu-mi inferior e poate mai intelept decat mine. Si chiar de n-ar fi asa, cine sunt eu ca sa il judec? Cine sunt eu ca sa-l condamn? Acela care critica va fi mereu mai mic si neinsemnat decat acela care este judecat.

“French roast” – unul dintre cele mai premiate scurt-metraje animate. O poveste sintetizata in 8 minute dar o concluzie care va va pune pe ganduri pentru mult mai multa vreme.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Noutati in magazine

Am descoperit lucrusoare noi prin magazine si m-am gandit ca ar fi util sa le impartasesc cu voi, poate informatiile prezentate va sunt de folos.

  • Seminte bio incoltite la Auchan

- broccoli, ceapa verde, ridiche, grau, lucerna.

- le gasiti la raionul legume-fructe, in frigider, in cutiute de 50g, la pretul de 6 RON (o astfel de cutiuta va tine chiar si o saptamana, in conditiile in care se folosesc destul de putini, in preparate diverse: salate, sandwichuri).

  • Scutece ecologice de unica folosinta Auchan

- nu stiu cat sunt de bune, inca nu am cum sa le probez ;)) dar e bine ca exista in sfarsit varianta aceasta si in magazinele mari

- am vazut ca la fiecare pachet de scutec exista cate o mostra desfacuta pentru a o putea examina

- a folosit vreo mamica astfel de scutece? Parerile si impresiile sunt binevenite.

  • Detergenti ecologici Auchan

- am incercat pana acum solutia de scos pete, solutia pentru toate suprafetele si detergentul pentru toaleta. Nu am ramas foarte impresionata si nici nu mi s-au parut a fi foarte ecologice.

- poate doar pretul mai scazut decat al altor produse bio le face mai atractive.

  • Detergent ecologic la dozator

- marca Mille Bolle

- se gaseste in magazinele bio: Biobazar Tg Mures (str Revolutiei nr 4, langa Posta), Casa Bio Cluj Napoca, in Baia Mare, Gherla dar si in alte orase (cei care stiti si de existenta lor in alte orase va rog lasati un comentariu)

- cumperi cat doresti si poti veni cu flacon de acasa sau sa iei unul contra-cost

- gama variata de produse: detergent pt rufe negre, detergent pt indepartarea petelor, detergent pt vase, detergent de vase pt masinile automate, detergent pt pardoseala, detergent universal, balsam de rufe.

- preturile sunt f acceptabile: intre 5 lei si 10 lei/litru

- am cumparat detergentul pentru rufe negre si sunt foarte multumita: are un parfum extrem de discret, spala bine si nu imbacseste hainele precum o facea Perwoll.

Voi ce noutati ati mai gasit in magazine?

marți, 16 noiembrie 2010

Nastureii fermecati

om de zapada

Mi-aduc aminte de copilarie, cand imi cumpara mama cate o rochita sau un jerseu care avea nasturi deosebiti: floricele, fructe, legume etc. Ma fascinau de-a dreptul si tin minte ca am avut cativa preferati – in forma de morcovi, pe care i-am taiat de pe rochita atunci cand aceasta nu mi-a mai fost buna si i-am pastrat intr-o cutiuta ca o comoara. E amuzant dar coplesitor in acelasi timp cum ne raman intiparite in gand si-n suflet lucrurile mici, neinsemnate. Poate ca rochita aceea era mult mai frumoasa decat nastureii dar ei au fost cei care mi-au indulcit existenta la acea vreme.

Mi-am amintit de toate acestea atunci cand am descoperit creatiile Corinei, cea care da viata si farmec unor simpli nasturi. De foarte multa vreme nu am mai vazut nasturasi atat de simpatici, colorati si mai ales facuti cu suflet si daruire.

vacute

Corina este de profesie medic dentist (de aici si rabdarea si dexteritatea de care da dovada) si a inceput sa creeze nasturi dintr-o pura intamplare, cand cauta nasturii potriviti pentru un proiect personal. Nu i-a gasit asa ca s-a gandit sa ii creeze ea din lut polimeric (fimo). De aici si pana la a primi comenzi n-a fost decat un pas.

arici

Peste 90% dintre comenzi sunt din afara tarii. “Romanii fie nu apreciaza aceste obiecte, fie le considera o investitie inutila” – este concluzia oarecum trista la care a ajuns Corina in tot acest timp.

coronita 

Nastureii Corinei pot accesoriza o haina, pot inlocui o brosa sau chiar pot fi obiect de decor, impodobind albume, jurnale, genti sau rame de fotografii.

rama foto cu nasturei 

Puteti cumpara nastureii Ayarina Design de pe Breslo sau de pe blogul personal. Gasiti acolo o varietate de modele, care de care mai dragute si amuzante. SI cum se apropie sarbatorile de iarna, veti gasi si nasturei tematici. Puteti de asemenea sa va puneti imaginatia la treaba si sa comandati nasturi personalizati.

                             dovleci purcelusi

luni, 15 noiembrie 2010

Mic dejun de weekend: clatite

Vegan crepes with chocolate sauce and dog rose jam 

Duminica e singura zi din saptamana cand pot gati ceea ce vreau fara a fi presata de timp. De obicei ma trezesc mai tarziu asa ca micul dejun devine pranz ;) Ieri am copt cateva clatite si le-am savurat cu crema de ciocolata si gem de macese (de casa). Am alaturat si un pahar de fresh de mandarine iar soarele si caldura de afara mi-au garantat un inceput de zi frumos.

Clatitele de fata sunt vegane, nu contin oua sau lapte de vaca insa se fac la fel de simplu precum cele normale si sunt la fel de gustoase. Este o reteta pe care o fac de multa vreme si care mereu imi iese bine. Le-am facut atat cu faina alba cat si cu faina integrala sau de secara si mereu au iesit bune. Singura regula pe care trebuie sa o respectati este gramajul sau mai bine zis volumul masurat in “cups” – cani americane. O cana americana are 250 ml volum. Astfel de cani de masurat se gasesc la Ikea, Carrefour, Daiso etc.

Mandarines

Clatite (pt 7-8 clatite)

  • 1/2 cana lapte de soia (sau orez/ovaz)
  • 2/3 cana apa
  • 1/4 cana ulei
  • 1 cana faina
  • 1 praf de sare
  • 2 lg apa pt subtierea ulterioara a aluatului
  1. Toate ingredientele se pun in blender, cu exceptia celor 2 lg de apa. Se mixeaza bine si apoi se da compozitia la frigider pentru 30 minute.
  2. Se incinge o tigaie de teflon, se unge cu ulei, apoi se sterge tot uleiul din tigaie cu un servet de hartie.
  3. Aluatul se dilueaza cu cele 2 lg de apa. Trebuie sa rezulte un aluat identic cu cel normal, pentru clatite, de consistenta unei smantani mai subtiri.
  4. Se coc clatitele in tigaie, la foc mediu spre mare. Acoperiti clatitele gata preparate cu un prosop de bucatarie pentru a le pastra calde si pentru a nu se usca (neavand oua se ususca mai repede la margini).
  5. Puteti savura clatitele atat cu umpluturi dulci (gemuri de fructe, sos de ciocolata, creme crude de nuci sau fructe, fructe) cat si cu umpluturi sarate (creme de tofu, legume etc).

Si dezmatul… Mmmmm!

Vegan crepes

vineri, 12 noiembrie 2010

Cosmetice perfecte pentru burtici si mamici

M-am gandit ca ar fi util sa va impartasesc din micile mele trucuri de frumusete pe durata sarcinii. Dupa cum stim cu totii, sarcina aduce cu sine o lista de interdictii si in ceea ce priveste ingrijirea pielii iar alegerea unor cosmetice potrivite este departe de a fi un moft, este o datorie. O mare parte din componentele cosmeticelor se absorb in piele si mai apoi in sange, ceea ce ar trebui sa ne puna pe ganduri atunci cand cumparam un produs.

Bio = mai sanatos?

Inainte de toate as vrea sa lamurim un mic aspect. Desi sunt pentru produsele  bio, organice, ecologice, naturale etc am descoperit ca foarte multe cosmetice asa-zis “sigure” contin o lista prea lunga si alambicata de ingrediente iar unele par a fi organice doar cu numele, extractele naturale ramanand in minoritate pe lista. Se aplica acelasi principiu ca si in cazul alimentelor: bio nu inseamna neaparat mai sanatos. Putem manca faina alba, zahar, ciocolata bio dar asta nu inseamna ca sunt mai sanatoase, ele ramanand la fel de nocive pentru sanatate precum cele modificate genetic. Este foarte recomandat ca inainte de a ne alinia trendului bio (urasc sintagma aceasta dar din pacate bio a devenit un trend in societatea de astazi, un trend prost aplicat) sa ne documentam si sa eliminam din ideile preconcepute si din superstitii.

Bio nu inseamna snobism, nu inseamna lux si nici produse mai scumpe. Bio ar trebui sa insemne respect fata de propria persoana si fata de mediu, accesibilitate si normalitate. Nu ma consider a fi snoaba atunci cand aleg un sapun din ingrediente 100% naturale si netratate chimic. Am fi considerat-o snoaba pe bunica noastra atunci cand isi prepara crema din galbenele? Sau cand prepara sapunul de casa? Leacurile naturale si-au dovedit de mii de ani eficienta si continua sa o faca si astazi, avand un atu in plus: progresul tehnologiei.

Daca am invatat ceva din toata povestea asta este ca un produs e cu atat mai bun si mai sigur cu cat ingredientele de pe eticheta sunt mai putine, simple si usor pronuntabile. Produsele de acest gen nu ar trebui sa provoace reactii alergice, usturimi, nu ar trebui sa aiba contraindicatii si mai ales nu trebuie sa aiba un termen de valabilitate indelungat. Aici consta secretul: termen de valabilitate scurt = produse fara conservanti. In general produsele de acest gen se fac in serie mica, de mana si nu sunt companii cu nume rezonant ci cel mai adesea, persoane simple pasionate de traiul sanatos.

Interzis in sarcina!

O gravida nu ar trebui sa puna deloc pe piele cosmetice care contin:

  • uleiuri esentiale de:
  • angelica
  • scortisoara
  • coriandru
  • fenicul
  • ghimbir
  • ienupar
  • mir
  • nucsoara
  • patrunjel
  • menta
  • rozmarin
  • salvie
  • cimbru
  • Retin A
  • triclosan
  • ftalati (DEP, DBP, DEHP, BBP, DMP)
  • dioxane (SLS )
  • parabeni (methyl/butyl/ethyl/propyl/isobutyl paraben)
  • plumb
  • mercur
  • parfum
  • cremele antirid
  • acid retinoic
  • lotiunile anticelulita

Pentru mai multe detalii legate de aceste ingrediente cititi articolul Cristinei, foarte folositor.

Reamintesc faptul ca o buna parte din ingredientele cosmeticelor sunt absorbite de piele si implicit si de fat. Mi se pare o nesabuinta din partea mamei ignoranta fata de aces aspect, doar de dragul unui miros sau texturi anume a unui produs cosmetic. Mai cu seama acum nu mai suntem singure, purtam in noi o viata de care suntem responsabile cata vreme va trai, prin mostenirea genetica oferita si stilul de viata pe care il ducem. 

Produsele mele preferate

Din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata am inceput sa folosesc creme pentru a imbunatati elasticitatea pielii si pentru a o pregati pentru lunile care urmau sa vina si in care avea sa suporte schimbari radicale.

1. Am ales pentru inceput Uleiul pentru pantece de la Motherlove  bazat exclusiv pe uleiuri vegetale: rădăcină de nalbă albă, măceş, levănţică, muşeţel, ulei din flori de levănţică, ulei din sâmburi de caise, ulei din seminţe de struguri. Il aplicam in fiecare seara, dupa dus, pe pielea umeda.  Dupa prima sticluta am ales sa incerc altceva deoarece se consuma foarte repede.

Puncte tari:

+ uleiuri si extracte naturale, fara conservanti

+ termen scurt de valabilitate

+ hidrateaza pielea

Puncte slabe:

- intra destul de greu in piele, e nevoie de masaj

- nu este foarte economic, se termina destul de repede

- pret destul de ridicat

2. Apoi am ales Balsamul pentru pantece, tot de la Motherlove care contine aproximativ aceleasi ingrediente ca si uleiul (rădăcină de nalbă albă, măceş, levănţică, muşeţel, ulei din floare de levănţică, unt de illipe, ceară de albine, ulei din sâmburi de caise, ulei din seminţe de struguri) doar ca are o alta consistenta ce aduce mai mult a unguent. Inca nu am terminat borcansul dar as reveni la acest produs, este eficient. Atat uleiul cat si balsamul l-am folosit si pentru sani.

Balsam pentru pantece  Balsam pentru pantece

Puncte tari:

+ folosit pe pielea umeda se absoarbe mult mai bine in piele

+ econom, o cantitate mica ajunge pentru o suprafata mai amre de piele

+ foarte hidratant

+ miros usor de lavanda

Puncte slabe

- desi intra mai repede in piele decat uleiul, e nevoie de ceva timp pentru a se absorbi complet si a putea sa te imbraci

3. Un produs pe care il am de scurt timp este Uleiul organic impotriva vergeturilor, de pe siteul Manuka. Lista ingredientelor nu este una foarte redusa, din pacate: Aqua (Water) Decyl glucoside PEG-80 sorbitan laurate Cocamidopropyl betaine PEG-7 glyceryl cocoate Sodium lauryl glucose carboxylate Lauryl glucoside Cetearyl alcohol Glycerin Helianthus annuus (Sunflower) seed oil Phenoxyethanol Castoryl maleate Sodium chloride Acrylates /C10-30 alkyl acrylate crosspolymer Xanthan gum Borago officinalis (Borage) seed oil Rosa eglentaria (Rosehip) seed oil Simmondsia chinensis (Jojoba) seed oil Citrus aurantium bergamia (Bergamot) fruit oil Citrus grandis (Grapefruit) peel oil Styrene/Acrylates copolymer Benzoic acid Tocopheryl acetate Dehydroacetic acid Sorbic acid Tetrasodium EDTA Vanilla planifolia fruit extract Ethylhexylglycerin Polyaminopropyl biguanide Tocopherol Limonene Linalool.

Produsul are un ambalaj foarte simpatic si un parfum placut, natural. Se simte existenta conservantilor, motiv pentru care uleiul are o consistenta diferita fata de cel de la Motherlove. Se absoarbe mai usor in piele dar nu lasa senzatia indelungata de hidratare. Nu cred ca l-as lua a doua oara.Ulei impotriva vergeturilor

Puncte tari:

+ se absoarbe rapid in piele

+ economic

Puncte slabe:

- lista prea mare de ingrediente si existenta unor conservanti, fie si ei naturali

4. Acum sa vorbim despre produsele pe care le consider “crema cremelor pentru burtici si mamici” :) Am cam intercalat unele creme si lotiuni deoarece fie am primit unele dintre ele, fie le aveam deja si e pacat sa le las sa se strice mai ales ca sunt foarte bune. Asa ca o sa va prezint mai multe creme, desi voi puteti opta pentru oricare dintre ele si va garantez ca nu veti fi dezamgita de niciuna dintre ele.

Acum cateva luni am primit cadou de la Ralu o Crema de corp cu FPS natural de la Soap Mill. Prima data m-am indragostit de mirosul ei care este unul foarte special datorat unturilor exotice din compozitie (unt de avocado, unt de macadamia, unt de mango, unt de cacao organic neprocesat, unt de shea organic neprocesat, ulei de soia). Apoi m-am indragostit iremediabil de ea in momentul in care am atins-o. Nu am intalnit pana acum nicio crema cu o constistenta atat de pufoasa, spumoasa si usoara precum aceasta! Efectiv fosneste ca o spuma atunci cand o iei din tub si o aplici pe piele, unde se topeste imediat. Din nou am folosit-o pe pielea umeda (in general uleiurile si cremele 100% naturale, grase, se aplica mai bine pe pielea umeda), unde a fost suficienta o cantitate foarte mica pentru a hidratata o suprafata mare de piele. AM folosit-o atat pe sani cat si pe pantece si picioare. Cu siguranta am sa refac stocul caci se termina in curand, dupa cum se poate vedea :)

Crema de corp cu FPS Crema de corp cu FPS Puncte tari:

+ consistenta usoara, spumoasa

+ foarte concentrata si economica

+ extrem de hidratanta

+ se absoarbe rapid in piele atunci cand e folosita in cantitatea corespunzatoare si pe pielea umeda

+ miros placut

+ se aplica foarte usor

Puncte slabe

- ambalajul care ingreuneaza folosirea produsului: filetul se muradreste usor cu crema si este mai greu de manevrat

5. Un alt produs minunat si despre care am mai vorbit este Lotiunea solida “Burtica fericita” de la Lotiuni de corp solide, cea care contine doar trei ingrediente: unt de shea, unt de cacao si ulei de migdale dulci.

Lotiune

Lotiune "Burtica fericita" Puncte tari:

+ foarte hidratanta

+ economica – desi recipientul are un gramaj mai mic, crema ajunge pentru o bucata buna de timp

+ lotiunea se topeste in contact cu pielea si se absorabe bine pe pielea umeda, prin masaj

+ lotiunea poate fi scoasa din cutiuta si folosita ca un baton sau poate fi scobita si aplicata in strat subtire pe corp

+ pret bun, accesibil

Puncte slabe

- este necesar a fi incalzita in palme inainte de aplicare, pentru ca unturile sa se topeasca

6. Uleiul de argan de la Mayam este cu siguranta una dintre cele mai bune investitii din ultima vreme. Extrem de concentrat, acesta isi merita laudele pe deplin. L-am cumparat mai mult din curiozitate deoarece am auzit multe lucruri bune despre el si am vrut sa vad cate tin de domeniul fantasticului si cate sunt adevarate. Si m-am convins ca isi merita fiecare banut. L-am folosit ca masca de par (aplicat pe parul uscat, inainte de spalare si lasat asa in jur de o ora, pe urma samponat in mod obisnuit) o data pe saptamana. Nu doar ca parul a incetta sa mai cada ci a devenit si mai matasos si lucios. L-am aplicat si pe corp, pe pielea umeda, unde s-a abosrbit rapid si a hidratat excelent. Nota 10/10!

Ulei de arganPuncte tari:

+ ideal ca masca de par – intareste si revitalizeaza firul de par

+ se absoarbe rapid in piele

+ hidrateaza intens

+ nu lasa senzatia de “gras” sau unsuros

+ concentrat

+ inodor, incolor

+ poate fi adaugat si altor creme de corp simple, pe baza de ingrediente naturale

Puncte slabe:

- recipient mic

- greu de aplicat datorita recipientului

7. Produsul urmator se incadreaza in categoria celor mai bune produse din toate timpurile, un fel de produs-minune de care nu ma pot desparti. Este vorba despre Balsamul organic cu galbenele de la Essential Care. Primul tub l-am primit cadou de la Cristina, care imi spunea atunci ca este unul dintre produsele ei preferate si care are o multime de intrebuintari. Acum sunt la al doilea tub din care mai am cam jumatate de cantitate.

Balsam cu galbenele

Balsam cu galbenele 

Ingredientele (coconut oil*, extra virgin olive oil*, shea butter*, beeswax*, calendula extract*, orange essential oil*, chamomile essential oil*, limonene (din uleiul esential de portocala)) fac din acest balsam un unguent cu proprietati remarcabile, asadar i-am testat calitatile in multe situatii in care s-a comportat excelent!

Puncte tari:

+ excelenta crema dupa epilare – calmeaza minunat orice iritatie provocata de ras

+ calmeaza pielea in urma intepaturilor de insecte – tantari, albine, viespi

+ excelent pentru tratarea arsurilor – ranile se vindeca fara urme vizibile

+ foarte foarte economic – un tub tine aproximativ un an, chiar adac este folosit frecvent

+ excelenta emolient pentru pielea crapata – maini, coate, genunchi

Puncte slabe:

- filetul si capacul se murdaresc frecvent

De retinut

Puteti alege sa incercati oricare dintre variantele de mai sus si va asigur ca veti avea parte de un rasfat natural si sigur. In plus aceste creme si uleiuri sunt foarte grase si asigura o buna hidratare, deci pielea va ramane mult timp elastica. Trec deja de a sasea luna de sarcina si inca nu am facut nicio vergetura si sunt sigura ca acest lucru se datoreaza in mare parte si produselor folosite.

Sper ca v-am fost de ajutor cu informatiile oferite. Data viitoare vom vorbi despre produse de machiaj si de ingrijire personala.

Un weekend frumos!

marți, 9 noiembrie 2010

Cupcake delivery

The real autumn blessing 

in February! ;)

Sau un alt fel de a spune: “Gogosica e pe drum” :)) Pt ca da, asa o alint eu pe dulceata mea care inca sta confortabil in burtica si care ma face sa imi reamintesc mereu cat de minunata e perioada acaesta, prin ghionturile si intoarcerile ei (inca) delicate.

Simt fiecare zi ca pe o binecuvantare. Zambesc involuntar atunci cand o simt miscandu-se si mi se umplu ochii de lacrimi atunci cand o vad la ecograf. O alta viata, o noua viata salasluieste in mine.

Cupcake ^_^ 

“Voi fi mama!” imi vine sa strig adesea, crezand ca sunt prima mama din lume, prima care experimenteaza senzatia asta minunata, prima care abia asteapta sa isi stranga puiul in brate! Ma uit adesea la pozele de la ecograf si incerc sa mi-o imaginez: ochii mei, nasul meu, gurita tatalui ei… Cel putin asa spune sotul meu si imi place sa il cred pentru a-mi face o imagine despre ea. Am vazut-o la ecograf 3D cand avea 23 saptamani si dormea draga de ea asa frumos… Mi-e mai dor sa o vad si abia astept urmatoarele consultatii pentru a vedea cat a mai crescut, cum s-a dezvoltat.

Am o gogosica tare cuminte pentru ca pana acum sarcina a decurs perfect: fara greturi, pofte, dureri de spate sau picioare, raceli sau alte asemenea probleme. Suntem in grafic cu analizele si speram sa ramanem asa pana la nastere.

Incep sa dorm mai rau noaptea deoarece burtica creste, creste si incep sa ma napadeasca gandurile legate de nastere si sanatatea micutei mele. Mi-e teama sa nu nasc prematur, sa nu patesc ceva care sa puna viata iubitei mele in pericol. Sunt excesiv de atenta la ce mananc, ce fac si la orice schimbare a organismului. Oare sunt prea ingrijorata? Hmm… si cand auzeam ca toate grijile si gandurile astea se amplifica dupa nastere…

Deocamdata incep sa pregatesc camera ei: micuta si simpla dar incarcata de iubire. Desi va dormi langa noi pentru o buna bucata de timp, mi-e drag sa vad o camera speciala, doar a ei, in care sa pasesc zi de zi cu drag si dor si sa mi-o imaginez bucurandu-se de coltisorul ei de joaca.

Doamne, cat ne schimbi in perioada asta! Si cum nasti in noi sentimentul de mama! Nu pot descrie pe deplin in cuvinte tot ceea ce simt. E ceva supraomenesc, ireal de frumos.

O sa mai revin cu ganduri si reverii de sarcina, de fiecare data cand acestea ma coplesesc si ma fac sa izbucnesc in hohote de bucurie. SI nu stiu de ce presimt ca vor fi destule ocazii :)

luni, 8 noiembrie 2010

Piper fals din seminte de papaya

Papaya pepper

Stim cu totii ca piperul poate provoca neplaceri in cadrul digestiei. Si oricat de multe indicatii terapeutice ar avea, acestea cad in fata unor indigestii sau arsuri stomacale urate. Tocmai din acest motiv medicii mai recomanda inlocuirea piperului cu “piperul Cayenne”. Impropriu spus piper deoarece este un soi de ardei iute. O alta alternativa ar fi semintele fructului de Papaya, despre care vom vorbi astazi. 

Semintele de papaya sunt comestibile si au un gust iute, placut. Au proprietati antiinflamatoare (reduc infectiile) si analgetice (reduc durerea) si inlocuiesc cu succes piperul in orice preparat.

Cum obtinem piperul din papaya?

  1. Curatam toti samburii dintr-un fruct bine copt.
  2. Punem semintele si pulpa care s-a luat odata cu ele intr-un bol cu apa calda. Curatati semintele de pulpa de pe ele.
  3. Scurgeti bine semintele.
  4. Asezati-le pe o hartie de copt si nivelati-le cu mana pt a nu se suprapune si  pentru a facilita uscarea uniforma.
  5. Puneti hartia pe calorifer sau in aparatul de deshidratat sau in cuptorul cald (nu incins!) si lasati-le pana se usuca complet.
  6. Dupa uscare pastrati-le in pungi de hartie, intregi sau macinate (pudra)

duminică, 7 noiembrie 2010

Cele mai “simpatice” lotiuni de corp

Lotiuni de corp solide

Am gasit in sfarsit cele mai pure, naturale, bio sau organice (cum vreti sa le spuneti) lotiuni de corp. Si se numesc simplu “Lotiuni de corp solide” insa ceea ce le face cu adevarat unice este sigla adorabila de mai sus si filozofia care sta la baza crearii lor despre care Alexandra, fondatoarea gamei de cosmetice, marturiseste:

“Meritul meu e minim – nu am descoperit eu nici untul de shea organic nici ceara de albine, si nici combinatia dintre ele si uleiul de cocos. Insa imi place sa cred ca produsele mele sunt unice prin promisiunea pe care o fac.“3 ingrediente pentru fiecare varianta. Doar 3, nici mai multe, nici mai putine. Ingrediente pronuntabile, pe care nu ti-ar fi teama sa le pui pe limba. Toate in stare pura. Nimic strain naturii. Fara parfum sau arome, fara coloranti, fara uleiuri esentiale.” Ce alttceva promit ca nu veti vedea la produsele mele? Denumiri in limba engleza si etichete lipite de ambalaj. Asa, ca nu-mi plac mie.”

Asadar lotiuni simple, fara parabeni sau conservanti nocivi, pe baza unor ingrediente pure si usor pronuntabile cum ar fi: untul de cacao, untul de shea, untul de cocos, ceara de albine sau uleiuri de migdale s.a.  Ceea ce imi mai place la aceste lotiuni este numele simpatic pe care il poarta: “Burtica fericita”, “Ciocolata de casa”, “Salveaza-mi pielea”, “Ciocolata alba”, “Fundulet fericit”, “Mascul feroce”.

Cum a inceput insa toata grija aceasta pentru cosmetice pure si accesibile?

“Totul a inceput cu descoperirea unui nou tip de alimentatie, iar cautarile mele in zona asta se datoreaza fetitei mele care implinise sase luni si era la vremea diversificarii. Mi-am dat seama ca e cazul sa renunt la orice idei preconcepute despre alimentatie si a o iau de la zero cu documentarea, de dragul ei. Una dintre cele mai minunate descoperiri a fost uleiul de cocos, care a intrat imediat in alimentatia amandurora. Tot atunci am descoperit si untul pur de cacao, cu care am facut initial ciocolata. De la mancat la pus pe piele nu a fost decat un pas… la dus. Mi-am facut intr-o zi un scrub din cocos, cacao, miere si zahar si m-am indragostit iremediabil.

Am inceput sa caut si sa cumpar fel de fel de alte ingrediente, sa experiemntez, sa citesc despre proprietatile lor. Adevarul e ca in familie am fost intotdeauna “cu plantele”, dar masinaria asta perversa a marketingului ma pacalise ca, in cazul cosmeticelor, idealul in viata sunt cele de la farmacie cu nume frantuzite.

Nu-mi imaginam ca poti inlocui absolut toate cosmeticele - de la sampon la pasta de dinti – cu alternative ecologice si n-as fi crezut ca sunt atat de usor de facut si atat de minunate. Toate alternativele la cosmeticele de la magazin mi se parea ca-s ori prea hippy, ori prea snoabe.”

Recomand cu mai mare drag aceste produse deoarece am avut ocazia de a le testa (multumita lui Ralu, care mi-a facut un cadou neasteptat ♥). Am testat lotiunea “Burtica fericita” si am ramas placut impresionata de ea:

  • lotiunea e ambalata intr-o cutiuta de aluminiu captusita cu o rasina speciala pt ca produsul sa nu intre in contact cu metalul
  • originala mi s-a parut si eticheta – din hartie roz, legata de cutie cu o sfoara
  • lotiunea miroase discret a unt de cacao
  • este solida la temperatura camerei dar in contact cu pielea si prin masaj se topeste pe corp
  • patrunde bine in piele, mai ales daca este aplicata pe pielea umeda
  • este necesara o cantitate mica de produs pentru o suprafata mare de piele
  • cred ca imi va fi un prieten de nadejde pana la nastere si chiar si dupa, in lupta cu vergeturile si fermitatea pielii :)

Verdict: 10/10. Raport calitate-pret bun.

In momentul de fata gama de cosmetice contine: lotiuni de corp solide, balsamuri de buze, ulei si scrub de corp iar produsele pot fi achizitionate online, cu livrare prin Posta Romana.

Eu una nu pot decat sa ma bucur de progresul facut de unele dintre noi care isi pun talentul in slujba sanatatii si a frumusetii, oferind produse simple, accesibile si pure. Felicitari asadar si Alexandrei pentru produsele ei minunate!

P.S. Astept cu drag sugestii de la voi pentru rubrica saptamanala “Handmade romanesc”. Cele mai inedite si deosebite linkuri vor aparea aici in fiecare duminica.

marți, 2 noiembrie 2010

Clipe de toamna

Autumn is almost gone...Sunshine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând (…)”

Mihail Mataringa 


Yiruma - Autumn Scene

Se topesc si zilele de toamna sub soarele ei cald, se topesc si frunzele pe pamantul jilav… Se golesc copacii de podoaba frunzelor si raman strazile singure si triste. Trec zile dupa zile, nopti dupa nopti, clipe dupa clipe. Va trece si toamna aceasta. Noi vom ramane, pentru o vreme mai indelungata sau mai scurta, tot aici ca strajeri ai unui pamant in straie schimbatoare.

Traim fara a mai vedea frumosul din spatele unei raze de soare, al unei picaturi de ploaie. Traim. Traim ca sa ne trezim devreme, sa lucram precum niste roboti, sa adormim ingrijorati si sa ne golim sufletele de puteri. Nu ne place toamna, nu ne place iarna… Dar nu mai stim ce ne place cu adevarat.

Iubesc toamna. E anotimpul introspectiei. Al gandurilor ascunse, marginite. Este poate unul dintre cele mai frumoase anotimpuri.

 

luni, 1 noiembrie 2010

Citatul de luni

Lifestyle_blog


ABBA - Move On
Asculta mai multe audio diverse

O saptamana frumoasa!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...