Uneori mi se pare ca incepem sa ne transformam in niste roboti tehnologizati, incapabili de sentimente pure si adevarate. Mi se pare ca fiecare zi care trece peste noi ne dezumanizeaza tot mai mult, ca fiecare intamplare o tranformam intr-o stire de la ora cinci, ca fiecare persoana pe care o intalnim o consideram prea grasa/prea slaba, prea scunda, prea vorbareata sau prea tacuta, oricum – dar enervanta Ne irita atunci cand avem de asteptat cinci minute la coada pentru a plati o bluza, ne dispera intarzierile autobuzelor, ne enerveaza cand chelnerul greseste comanda… si incepem (inconstient si in mod reflex) sa ne plangem, sa completam hartii in care sa ne spunem amaraciunea si pe care sa le varim plictisiti in cutiile de reclamatii. Am dori sa nu mai avem politicieni corupti insa nu ne deranjeaza atunci cand indesam spaga in buzunarul doctorului sau al politistului.
Suntem superficiali insa ne dorim o lume perfecta. Avem asteptari mari dar facem prea putin. Ni se pare ca a fi mai chibzuit, a avea grija de mediu si de sanatatea noastra e ceva ce tine de snobism. Poate doar eu vad asa lucrurile, sa-mi fie cu iertare, sunt gandurile personale, insa pe zi ce trece lumea aceasta devine un loc din ce in ce mai brutal, mai lipsit de principialitate si mai demoralizat.
Sunt zile in care ma gandesc la cum imi vedeam in copilarie anii maturitatii, anii pe
care astazi ii traiesc. Pe atunci nu citeam in viata mea dezamagiri, alegeri gresite, cuvinte nechibzuite si conflicte. Pe atunci nu credeam ca si eu voi contribui la o lume demoralizata, o lume moarta spiritual, dar si intelectual. O lume a aparentelor, a merelor frumoase in exterior si putrezite in interior. Pe atunci stam pe spate, pe iarba moale si verde, cu capul spre cer, framantand norii in creaturi imaginare, inchizand ochii si visand ca pot zbura. Simteam ca pot schimba lumea! Credeam ca fiecare zi va fi mai frumoasa decat acele pe care le traiam deoarece credeam ca zilele ce-mi stau in fata suntprecum niste flori in glastra, care trebuie doar udate si care coloreaza si parfumeaza imbietor orisice incapere.
Anii au trecut, eu m-am maturizat si am inteles ca acele flori sunt efemere, ca norii buclucasi se pot transforma in furtuni neasteptate si ca iarba moale poate deveni aspra si rece. Intr-una din acele zile in care meditam asupra acestor aspecte, am urmarit animatia “Disney Pixar UP”.
Enigma - Return to innocence
Asculta mai multe audio Muzica
“Up“ este mai mult decat un banal film de animatie. Dincolo de trailerul ce promite o aventura pe cinste, povestea se dovedeste a fi o invatatura scumpa si pretioasa a ceea ce inseamna de fapt viata: daruire.
A fost pentru prima data dupa multi ani cand un film de animatie a reusit sa smulga cateva lacrimi din ochii mei, sa ma sensibilizeze intr-atat incat sa-l consider unul dintre cele mai remarcabile povesti semnate Disney Pixar. Este binecunoscut faptul ca aceasta companie exceleaza mereu in domeniul animatiei insa de data aceasta au reusit sa surprinda o invatatura minunata.
“Up” nu este intr-atat un film pentru copii. Este mai degraba un film pentru copiii care mai salasluiesc in noi, pentru acea farama de inocenta care se lasa descoperita atunci cand apreciem lucrurile bune, senine. Urmarind “Up” am realizat ca ceea ce visam in copilarie a fost transpus in introducerea acestui film: in visul lui Carl, in cel al lui Ellie, si mai apoi in visele lor ca familie. Acele flori din glastra au prins din nou viata in timp ce urmaream acest desen, pentru ca sa-mi aminteasca acel adevar demult uitat, conturat de vorbele lui Jean Baudrillard:
Inocenta vine din ruperea recenta a fiintei din inima Creatorului. Cu timpul, inocenta dispare… ratiunea, sentimentele, resentimentele, detaliile, grijile ii ocupa locul. Mare este omul care ajungand la culmea demonica a existentei are puterea sa-si schimbe destinul, convingerea, credinta si simtirea. Si astfel, prin intelepciune, ajungand din nou la inocenta… poate ca inocenta aceasta este mai profunda decat inocenta initiala pe care am avut-o cu totii cand eram copii.
Iubind, simtind compasiune unii pentru altii, fiind mai altruisti, mai rabdatori si mai intelegatori, vom putea oare in cele din urma sa atingem acea inocenta suprema? Inteleptii spun ca se poate. De unde am sa-ncep, ma veti intreba. De la florile din glastra, va voi raspunde. Si-apoi aventura poate incepe, spre Cascada Paradisului….
