marți, 9 noiembrie 2010

Cupcake delivery

The real autumn blessing 

in February! ;)

Sau un alt fel de a spune: “Gogosica e pe drum” :)) Pt ca da, asa o alint eu pe dulceata mea care inca sta confortabil in burtica si care ma face sa imi reamintesc mereu cat de minunata e perioada acaesta, prin ghionturile si intoarcerile ei (inca) delicate.

Simt fiecare zi ca pe o binecuvantare. Zambesc involuntar atunci cand o simt miscandu-se si mi se umplu ochii de lacrimi atunci cand o vad la ecograf. O alta viata, o noua viata salasluieste in mine.

Cupcake ^_^ 

“Voi fi mama!” imi vine sa strig adesea, crezand ca sunt prima mama din lume, prima care experimenteaza senzatia asta minunata, prima care abia asteapta sa isi stranga puiul in brate! Ma uit adesea la pozele de la ecograf si incerc sa mi-o imaginez: ochii mei, nasul meu, gurita tatalui ei… Cel putin asa spune sotul meu si imi place sa il cred pentru a-mi face o imagine despre ea. Am vazut-o la ecograf 3D cand avea 23 saptamani si dormea draga de ea asa frumos… Mi-e mai dor sa o vad si abia astept urmatoarele consultatii pentru a vedea cat a mai crescut, cum s-a dezvoltat.

Am o gogosica tare cuminte pentru ca pana acum sarcina a decurs perfect: fara greturi, pofte, dureri de spate sau picioare, raceli sau alte asemenea probleme. Suntem in grafic cu analizele si speram sa ramanem asa pana la nastere.

Incep sa dorm mai rau noaptea deoarece burtica creste, creste si incep sa ma napadeasca gandurile legate de nastere si sanatatea micutei mele. Mi-e teama sa nu nasc prematur, sa nu patesc ceva care sa puna viata iubitei mele in pericol. Sunt excesiv de atenta la ce mananc, ce fac si la orice schimbare a organismului. Oare sunt prea ingrijorata? Hmm… si cand auzeam ca toate grijile si gandurile astea se amplifica dupa nastere…

Deocamdata incep sa pregatesc camera ei: micuta si simpla dar incarcata de iubire. Desi va dormi langa noi pentru o buna bucata de timp, mi-e drag sa vad o camera speciala, doar a ei, in care sa pasesc zi de zi cu drag si dor si sa mi-o imaginez bucurandu-se de coltisorul ei de joaca.

Doamne, cat ne schimbi in perioada asta! Si cum nasti in noi sentimentul de mama! Nu pot descrie pe deplin in cuvinte tot ceea ce simt. E ceva supraomenesc, ireal de frumos.

O sa mai revin cu ganduri si reverii de sarcina, de fiecare data cand acestea ma coplesesc si ma fac sa izbucnesc in hohote de bucurie. SI nu stiu de ce presimt ca vor fi destule ocazii :)

15 comentarii:

Dragonfly Accessories spunea...

Ce frumossss !!!
Iti doresc o sarcina la fel de usoara ca pana acum :)

Raluca spunea...

Offf, Ina, puiul meu are un an deja dar mi-ai adus lacrimi in ochi de emotie! E ceva minunat, divin, in maternitatea unei femei! Si dupa ce am nascut, chiar daca am avut cateva luni ingrozitor de grele, tot ma intrebam cum de nu isi striga in gura mare pe strada toate mamele fericirea! E ceva imposibil de imaginat.

Multumesc pentru postarea asta extrem de emotionanta! Si multumesc ca mi-ai facut pofta sa mai fiu insarcinata o data! :x :x :x Sunt in continuare cu lacrimi in ochi...

Catalina spunea...

ina,
te imbratisam cu totii, cu tot cu gogosica. sa te bucuri de momentele astea mult, mult de tot si sa iti dea dumnezeu sanatate, tie si familiei tale!
:)

Nati spunea...

Ce frumos ai scris, mi-au dat lacrimile de emotie. E intr-adevar o perioada speciala in viata unei femei, mai ales daca nu e impovarata de boli, dureri sau pofte.
Acela e numele ales de voi? Este foarte frumos, parca diafan; am o matusa cu nume aproape identic (mai are inserat un "i"). Poza este pur si simplu fara cuvinte, mare chestie e tehnologia asta, care ne lasa sa vedem mai de aproape miracolul sarcinii.
Deci vei naste in februarie, parca in aceeasi luna esti nascuta si tu, nu-i asa? Pe baiatul meu l-am nascut cu 2 zile inainte de ziua mea. Si de atunci ziua mea a pierdut din importanta. :)
Sarcina usoara si in continuare! Pentru un somn mai bun exista perne speciale pentru gravidute, mai lunguiete cumva, umplute cu bilute de polistiren. Eu m-am impacat destul de bine cu una din asta, mai ales ca sufeream de varice. M-a ajutat sa ma odihnesc mai bine in ultimele luni de sarcina.
Cit despre gindurile rele, sint normale la orice gravida, in parte se datoreaza si excesului de hormoni. Important e sa stii sa le alungi rapid, sa nu lasi sa te impresoare.

Romanian writer spunea...

Sunt mamica de doua astfel de gogosici , 22 de ani si 13. Grijile , temerile si spaimele uneori absurde , NU MAI DISPAR niciodata, draga mea. Asta e vestea proasta , vestea buna e ca "gogosica" va sti sa ti le transforme in bucurii pana acum nevisate. Iti doresc , va doresc tot binele din lume.

Veronica spunea...

Te inteleg perfect. Si cred ca esti la prima sarcina. Felicitari!
Aceleasi sentimente si trairi le simt si le traiesc si eu. Abia astept data de 22 cand vom merge la morfologie sa o/il vedem. Imi este extrem de dor de el/ea.
Si eu am o sarcina usoara, fara greturi si stari de rau. Imi doresc sa fie asa pana la final.
Sarcina usoara in continuare, un bb sanatos si sa nasca la termen. Nu mai atrage gandul rau asupra ta, gandeste pozitiv ca te va ajuta

Marilena spunea...

Ce frumos ca traiesti cu maxima intensitate aceasta perioada! Sarcina usoara si nastere la fel! Dupa ce vine fetita o sa va bucurati si mai mult, fetitele sunt absolut minunate, crede-ma!

Briana spunea...

:D ina, ma regasesc din nou in aproape tot ce ai scris, eu insa experimentez dureri de spate din luna a doua!! sunt in urma ta cu 4 saptamani si la fel, vad cum pe zi ce trece am parte de sentimente noi inexplicabile...ma trezesc zambind fara motiv, sau cu mana pe burtica :D mai ales ca la mine sarcina a venit dupa 3 ani de asteptare, bucuria este inca amestecata cu intrebarea "chiar e real? chiar mi se intampla?" :) Pentru dormit incearca o pernuta de gravide, eu acum ma imprietenesc cu una :)) iar pentru gandurile rele, daca ai o "reteta" sa le alungi, te rog sa mi-o impartasesti si mie. te pup si numai bine!

Romella Vasile spunea...

Eu dormeam calare peste plapuma facuta sul, adica intr-o parte sau chiar, aproape, pe burta. Ma rog, cat de "pe burta" se poate cu o burta mare. O plapuma mare si pufoasa. Iar cand dormi pe o parte sa pui o perna intre genunchi si pe spate o perna sub genunchi. Nu o sa mai simti mijlocul asa de tensionat.
E normal sa iti faci griji, dar pus in balanta grijile nici nu mai conteaza. Mai frumos decat a avea un copil nu exista decat a avea mai multi copii.
Multa sanatate!

Bogdana spunea...

tu ai 26 si 6 zile, eu 27 si 2 zile. si totusi, tie iti doresc sa nasti in februarie, atunci cand iti este termenul, sa tii puiul mic pana creste mare si e gata sa paseasca in lumea asta.

noi o luam mai in viteza, speram sa trecem de 20 ianuarie :)

Anonim spunea...

Mi-au dat lacrimile cand mi-ai amintit de unele din cele mai frumoase clipe din viata unei gravidute!
Baietelul meu are 1 an si 4 luni, dar parca doar ieri eram si eu la fel de euforica si cum mai spunea cineva mai devreme, parca mi-ai facut iar pofta de-o noua sarcina!
Profita la maxim de perioada ce va urma, iar apoi o sa inveti impreuna cu "gogosica" ta ca viata e intradevar mirifica!

O sarcina binecuvantata si o nastere in pace iti doresc,
Carmen

Ina spunea...

Ce de mamici si viitoare mamici simpatice! ^_^ Va multumesc dragele mele pentru vorbele frumoase, comentariile si incurajarile voastre imi insenineaza mereu ziua. Sa aveti parte de zile frumoase si senine in continuare!

MangaGirl spunea...

M-au trecut fiorii citind postul. Baietelul meu are deja 1 an si o luna si m-am gandit cu drag la cat de mult ti se vor inteti sentimentele descrise dupa ce se va naste micuta. De fiecare data cand vorbesc cu o viitoare mamica, ma cuprinde un sentiment de ...nici nu stiu cum sa-l exprim, euforie si nerabdare pentru ea. Pentru ca ceea ce simti dupa nastere este infinit mai puternic, mai frumos, mai de nedescris in cuvite.

Sarcina usoara si nastere la fel de usoara.

Anonim spunea...

Felicitari, mamico! :)
Ina, as avea si eu o intrebare: tu ce fel de paine consumi? ma gandesc ca, pe langa cea raw, mai faci si ceva la cuptor. e cumva si cu drojdie? sunt intr-o mare dilema. mi-e dor de textura aceea pufoasa a painii, dar nu gasesc un produs din ingrediente simple si satios, in acelasi timp.. daca as face ceva la cuptor si nu as folosi drojdie, ce mi-ai recomanda in schimb, pentru o textura mai moale? :) multumesc. si sper ca nu e prea mare deranjul.
o zi frumoasa in continuare! emily.

eshgheman spunea...

Eu sunt insarcinata in 20 saptamani. Foarte frumoase gandurile tale.
Numai bine!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...