Nu-mi sta in fire sa scriu despre celebritati sau despre astfel de subiecte delicate insa frecventa covarsitoare cu care se repeta astfel de evenimente m-au indemnat sa rup tacerea si sa imi expun parerea.
Desi suntem muritori si suntem cu totii constienti de acest fapt, moartea ne apare mereu ca fiind ceva neasteptat si neinteles. Suntem parte dintr-un vis frumos pe care ni-l conturam cu grija si imaginatie si pe care ne incapatanam sa il prelungim la nesfarsit. E un sentiment ciudat pe care il experimentam la auzul unei vesti tragice, un amalgam de durere, compasiune si teama. Vrem sau nu, suntem sensibili in astfel de situatii, fie ca e vorba de o ruda, prieten sau necunoscut.
Vedetele, mai mult decat restul “muritorilor” isi creaza adesea o imagine supraomeneasca in mod voit sau nu. Vedetele sunt niste necunoscuti celebri. Nimeni nu le cunoaste viata adevarata insa cu toate acestea fac parte din viata noastra de zi cu zi. E de asteptat asadar ca atunci cand moare o celebritate, lumea intreaga sa fie indoliata si trista. Insa mi se pare aberant sa ridici un om la rang de zeu si sa il califici sfant. E bine sa fim intelegatori insa sa nu uitam ca suntem cu totii oameni supusi greselilor si doar pentru ca un om aparte la TV nu inseamna ca nu poate avea probleme, dificultati, depresii si ca nu poate face fapte necugetate. Uitam cat de usor ne punem masti si dorim sa parem altii decat suntem de fapt. Vedetele sunt oameni ca si noi. Regula se aplica si la ele.
Revenind insa la suicid, nu pot sa nu observ o crestere masiva in ultimii ani a ratei suicidului. Si mi-am pus intrebarea, ironica de altfel, daca nu a ajuns sinuciderea o moda. Adica… este ea o solutie? Rezolva vreuna dintre problemele celui in cauza? Oare ce gandesc cei ce sunt pe punctul de a face un asemenea gest necugetat? Oare se gandesc cat rau produc in jur datorita faptei lor? Cate suflete raman indoliate? Cati raman pe viata cu semne de intrebare? Eu cred ca primeaza un egoism demonic in acele persoane. Invaluite de propriile griji si idealuri, uita de tot ce e in jur. Si ma intreb din nou: asta ne e menirea? Sa ne ingrijim doar de noi? Sau sa oferim cu drag iubire celor din jur.
Va propun sa cititi un articol, mult mai documentat si mai bine prezentat decat al meu, scris de catre Norel Iacob. Il gasiti aici.
9 comentarii:
Vedetele de fapt trebuie sa poarte masti mai grele decat noi, oamenii de rand.
Si cuvantul "demonic" mi s-a parut potrivit. Nu cred ca a mai gandit ea. Mintile i-au fost intunecate. Altfel nu inteleg, pentru ca sunt si eu mama de 9 luni! Nu inteleg!
auzeam mai multi specialisti in psihologie spunand zilele astea ca atunci cand esti intr-o stare de depresie grava, cum ar fi fost madalina, normele morale normale si acceptate nu mai conteaza. nu mai pui pret pe ele. cu alte cuvinte, poti sa fii mama, sotie, sa iti iubesti sotul si copilul, sa fii iubita - toate astea incep sa nu mai conteze deloc in mintea ta daca in tot corpul tau s-a instalat depresia.
eu refuz sa cred asta! o parte din mine este sigura ca specialistii au dreptate, insa refuz sa cred ca la un moment dat ar exista momentul in care iubirea pentru sotul meu sau pentru copilul meu (daca as avea sot si copil) va putea fi pusa pe planul doi de depresia din mine. cat de puternica sa fie depresia ca sa anuleze iubirea pe care deja o ai in tine?
Daca e la moda sinuciderea ?
Cred ca e la moda doar printre emo.
In rest,sinucigasii nu pot fi judecati dupa criteriile oamenilor "normali".
E greu sa porti o masca .Chiar si cateva ore.
Masca fericirii e poate cea mai grea.
Ce faci ?
Vai ma simt minunat !Sunt fericita,implinita,sunt mama,sunt artista,sunt frumoasa,am construit casa viselor,scot un nou album.....
Daca toate astea sunt castele de nisip,la prima pala de vant,nu mai ramane nimic.Nu mai ai nici un punct de sprijin.
Cui sa te destainui?
Apar probleme pe care nu le marturisesti nimanui.
Un psihiatru ?
Doamne fereste !Daca afla media ?
O internare ?Aberant !
Sinuciderea nu e o moda,dar s-ar putea sa devina,pentru ca "masca
fericirii " e o moda.
Ai dreptate Ina, persoanele care recurg la suicid nu iau in considerare multe, multe aspecte!
In primul rand isi fac lor insisi RAU, prin faptul ca se amagesc ca a te sinucide e o solutie.
Problema e ca isi dau poate, prea tarziu seama!
Dumnezeu sa-i ierte, si sa ne ocroteasca pe noi de gesturi necugetate!
eu nu cred ca are nimeni dreptul sa o judece in primul rand si nici sa zica cu frivolitate ca sinuciderea e la moda...ea va plati pentru fapta ei, nu noi. In al doilea rand eu am traint 1 an langa o colega depresiva si nu va puteti imagina cat sunt de dificili oamenii astia... si asa zicea mereu ca in preajma oamenilor nu e ea, ea insasi e numai cand e singura. Si cand o apucau crizele de identitate/depresie statea singura zile intregi in pat cu plapuma peste ea, nu mergea la facultate nu raspundea prietenului sau nimanui la telefon...o intrebai ceva si nu primeai raspuns...foarte dificil comportamentul si greu de trait cu o astfel de persoana, care in primul rand nu vrea sa se faca bine nu vrea sa se inveseleasca si parca se hraneste din propria nefericire alimentandu-si starea. Asa ca psihologii au dreptate, si o persoana depresiva chiar nu e interesata de ce lasa in jur sau ca provoaca suferinta...noi nu putem intelege fiinca nu suntem asa.
n-o sa comentez nimic, o sa dau acest link catre povesti ale unor persoane publice care au avut de-a face cu depresia:
http://www.dw-world.de/flashes/urata/rom/urata.htm
în religia creştină sinuciderea este considerată ca fiind cel mai grav dintre păcate.
Linkul dat de nadire este foarte pertinent. Depresia vine fara sa vrea nici unul dintre noi.
Pana ce la noi, la romani, nu se va schimba mentalitatea ca a merge la psihiatru nu inseamna a fii nebun, vor mai fii multi ca Madalina. Pentru imagine, toti din familia ei au ascuns sau au refuzat sa creada. Sau... poate a refuzat ea ajutorul... E greu de judecat.
Oricum trebuie sa fie groaznica ruperea de lumea care te inconjoara si te iubeste.
Buna Ina.
Eu ti-am descoperit blog-ul recent si in seara aceasta am inceput sa citesc si ceea ce ai publicat inainte ca eu sa stiu de existenta acestui site.
Citind ceea ce ai scris aici nu am putut sa nu-mi amintesc de ceva scris tot de tine:"Mi-e mult mai simplu sa judec decat sa inteleg"(post-ul intitulat "dincolo de aparente").
Pana la urma,indiferent de opinia ta sau a mea cu privire la acest subiect(sau altele),un lucru e sigur:a condamna actiunile unei alte persoane nu este un lux pe care noi oamenii sa ni-l permitem,dat fiind faptul ca este imposibil sa stim felul in care ceilalti oamenii simt si traiesc viata.
Cu stima,o persoana care a luat in calcul posibilitatea de a se sinucide.
Trimiteţi un comentariu