joi, 19 noiembrie 2009

Expo Sanatate 2009 – impresii si concluzii

Dupa cum va spuneam acum o saptamana, am participat la Expo Sanatate cu cateva mostre de mancare raw, cruda. Cateva, metaforic vorbind deoarece am facut asa: 52 pahare cu budinca de ciocolata, 120 buc. biscuiti cu nuca, 1,5 kg seminte de floarea soarelui crocante (fara agave si chilli, doar cu sare), 6 litri lapte de nuca (doar cu miere), peste 50 tartine cu branza de migdale, acompaniate de rosii, ardei si ridichi proaspete, toate aceste bunatati insumand o zi si jumatate de lucru continuu: taiat, amestecat, deshidratat, decorat, impachetat… Am reusit sa plec din casa inainte cu 20 de minute de inceperea degustarii. Eram atat de agitata ca nu credeam ca voi ajunge.

Joi a fost ziua cea mai “plina” din cadrul saptamanii Expo sanatate. Au fost efectuate analize gratuite la mai mult de 2500 persoane iar la ora 18, cand am ajuns eu, erau peste 100 persoane la degustare. Asa ca m-am nimerit in ziua cea mai aglomerata. Cu atata graba cat a fost pe capul meu va marturisesc cu tristete ca nu am fotografii nici din cadrul evenimentului (si chiar daca as fi avut aparatul cu mine nu as fi reusit sa fotografiez) si nici din cadrul pregatirilor, in afara acestor poze care infatiseaza primii 30 biscuiti care asteapta sa fie deshidratati…

Raw pecan cookies for the Expo

Prima transa de biscuiti cu nuca, in aparatul de deshidratat

Dupa o scurta prezentare a dietei crude, am trecut la impartit mancarea :) Intrebarea care mi-a sunat toata seara in urechi a fost: “Dar nu suntgatite deloc pe foc?!” A trebuit sa explic fiecaruia in parte ca nu, mancarea nu a fost deloc gatita pe foc, ca este 100% cruda si vegana. Cel mai mare succes l-a avut branza de migdale. O gramada de lume venea si ma intreba daca nu cumva sunt icre de peste sau daca nu este branza de vaci :) Si budinca a avut un succes enorm. Aproape fiecare dupa ce termina de mancat se intorcea sa imi ceara reteta. Inainte cu o noapte am scris retetele tuturor preparatelor prezentate, precum si o scurta descriere a dieteti crude. 60 de copii s-au dat ca painea calda si inca nu au fost de ajuns…

Am primit multe complimente (o doamna mai in varsta mi-a lasat numarul dansei de telefon pentru a o contacta in caz ca voi mai prezenta undeva raw food), lumea parea foarte incantata de acest nou tip de mancare iar reactiile lor m-au facut sa imi dispara oboseala de pe chip si sa ma simt plina de satisfactie pentru ca am facut un lucru bun.

Mai mult decat atat, am avut ocazia sa ma intalnesc cu o gospodina din blogosfera, una draga mie – Silvia – impreuna cu minunea ei cu ochii de un albastru patrunzator! Tare scumpe sunt amandoua si tare m-am bucurat sa le vad! Inca o data m-am gandit cu regret ca nu avem un blog meeting in Romania :( Ce spuneti fetelor, organizam ceva?

E greu de descris satisfactia pe care am simtit-o in momentul in care am vazut ca eforturile mele au fost rasplatite de marturiile atator persoane. Mai era loc de mai multa mancare si mai multe retete, poate si de mai mult timp. Abia astept noi provocari, ma simt in elementul meu si imi face o deosebita placere sa stau de vorba cu oamenii…

Dragii mei, va multumesc din suflet ca m-ati sustinut cu vorbele si comentariile voastre. Multitudinea de e-mailuri primite in ultima vreme imi demonstreaza ca sanatatea si retetele sanatoase sunt incala mare cautare si ca acest blog inseamna ceva pentru voi, cititorii fideli.

Va multumesc!

17 comentarii:

ISABELA spunea...

Bravo Ina! Ma bucur pentru tine :)
Tare mi-ar place sa se faca o intalnire a bloggeritelor :P, ar fi tare frumos sa ne strangem toate. Poate reusim cu putin ajutor, sa organizam ceva :)
Laptele de nuca si budinca de ciocolata, le-am notat si am sa le incerc zilele urmatoare :D
Pupici si numai bine!

Mrs. Green Foot spunea...

Felicitari Ina, ma bucur pt reusita ta.

Imi pare rau ca stau asa departe de Tg.Mures, mi-ar fi placut sa degust si eu minunatiile tale. Poate gustul biscuitilor ar fi constituit imboldul necesar sa imi achizitionez si eu un robot de bucatarie de exemplu, ca sa nu mai vorbesc de aparatul de deshidratat...

Silvia spunea...

Ma bucur tare mult ca am ajuns la Expo, eram curioasa tare sa gust ceva preparat de Ina, ca nu ma satur doar cu poze:)m-au dat gata bunatatile facute de tine, crema de branza era deosebita, cred ca as fi putut sa mananc singura toti biscuitii, iar de crema de cioco, ce sa mai zic :) super! Asa ca, ii invit pe toti "scepticii" sa prepare si sa guste, si vor fi uimiti, garantat :) pup

oliviutza spunea...

Mda, iar am salivat juma' de ora..
Auzi, hai sa ne apucam de organizat ceva intalnire pt la anu', ca acum nu mai e timp. O sa fac eu un plan sa-l pun pe blog, dup-aia votam cum ar fi mai bine ca timing, locatie si ce ar trebui sa facem acolo. Ce zici?

Nik26 spunea...

Felicitari, Ina! :) Si la mai multe astfel de satisfactii!
Cred ca ai avut nevoie de multa rabdare! :D
[Eu as fi turbat... sa mi se puna aceleasi intrebari la nesfarsit! :b]

Ducesa spunea...

Mda,impresionant...

Felicitari, felicitari, felicitari !

Adelina spunea...

Şi eu vreau blog meeting. :)
Felicitări pt. tot! Cu scuzele de rigoare pt. întârziere! :)

adra_bell spunea...

Felicitari Ina, ma bucur pentru succesul tau, si-mi pare tare rau ca esti asa departe si n-am putut manca si eu din bunatatile facute de tine!
Din cate stiu eu exista intalniri ale bloggerilor, fie locale, fie pe la Blogfest, dar daca se organizeaza ceva vin si eu

alinadel spunea...

Felicitari! Te asteptam si la Cluj cu bunatati raw :-)

Ina spunea...

@ isabela
- mersi Isa. Da, si mie tare mi-ar placea. Chiar peste o saptamana este Blog meeting european, la Londra. In fiecare tara se organizeaza cate ceva, ar fi super sa reusim si noi.
Astept reactii dupa ce le prepari :) Weekend placut!

@ Mrs Green Foot
- mersi! Blenderul e extrem de necesar, chiar si in dieta normala. Ar fi cazul sa iti iei ;)

@ Silvia
- tare m-am bucurat ca ati reusit sa ajungeti, sper sa apucam sa ne intalnim mai des ca doar nu stam la sute de km distanta :) Pup!

@ Oliviutza
- ok, ne documentam si incepem asa incetisor ceva. Sunt de acord :)

@ Nik26
- mersi! Nu, eu nu m-am enervat, imi place sa stau de vb cu oamenii.

@ Cata
- mersi Cata.

@ Adelina
- o sa facem ceva in acest sens, ca si eu vreau ;)

@ Adra_bell
- mda, dar eu ma gandeam la ceva culinar sau in sensul BlogHer SUA - o intalnire a tuturor femeilor-blogger din Romania.

@ Alinadel
- sa dea Domnul sa ajung si pe acolo!

Marilena spunea...

Ma bucur mult ca a iesit bine! Chiar ma intrebam cum a fost...Pentru multi oameni, mancarea netratata termic inseamna salata de legume sau fructe, seminte neprajite si sucuri naturale. Poate ca ar trebui sa cauti ceva sponsori, sa faci un proiect despre asta si sa aplici la un grant pe educatie/sanatate/nutritie, etc. Asa vei putea sa continui organizarea de expozitii, seminarii, grupuri de lucru, etc., si in alte orase. Vad ca inceputul ti-a placut.

Ina spunea...

@ Marilena
- chiar m-am gandit la asa ceva insa cred ca voi incepe la anul. Mi-a placut f mult, mai ales ca am ramas f surprinsa de cat de bine a fost primita aceasta noua sugestie de alimentatie. Iti multumesc mult pt sustinere si sfaturi, Mari draga! te imbratisez cu drag!

Ari spunea...

Salut! Imi spui te rog de unde pot cumpara un aparat de deshidratat bun si ce criterii sa urmaresc inainte sa-l aleg? deocamdata nu am gasit ..

Ina spunea...

@ Ari
- Ari chiar acum pregatesc un material despre aparatele de deshidratat, maine sau poimaine il voi posta!

Ari spunea...

super! astept cuminte :D

ReteteNaturale spunea...

felicitari!

Tratamente naturiste spunea...

ne place place place:)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...