Jurnal. Mary Poppins, fulgi de nea si reverii.

20 de grade diferenta in mai putin de douazeci si patru de ore… Vantul aproape ca ma poarta pe sus iar picatruile reci de ploaie imi ajung pana la piele. Umbrela se incapataneaza sa imi poarte de grija si se smunceste din mana mea, manata parca de un papusar de undeva de sus. Pentru o clipa aceasta intamplare imi aminteste de Mary Poppins. Ma amuza acest gand si las un zambet sa imi impodobeasca fata. Mary Poppins… in timp ce ma cuibaresc zgribulita de frig in scaunul masinii, gandurile imi dapana amintiri aievea, din vremuri trecute, cam pe varsta la care facturile si bugetul lunar nu reprezentau mai mult decat OZN-urile de la televizor. Insa, cam tot atat de ireal precum un OZN era si intruchiparea a ceea era Mary Poppins. Imi amintesc ca am citit (de fapt am recitit) seria de carti de cinci ori. Stiu precis. Nu stiu de ce dar mi-a placut foarte mult acea poveste incredibila a unei dadace “extraterestre”, care sub invelisul scortos si arogant ascundea un caracter vesel si iubitor. Cred ca mi-a placut cel mai mult modul in care P.L.Travers a descris fiece intamplare, dandu-i un iz supranatural si totusi credibil. Cati dintre noi nu si-au dorit oare sa zboare? Sau sa poata manca dulciuri fara a se vaita mai apoi de te mai miri ce boala? Pe frigul asta si pe ploaia asta zdravana mi-ar placea sa fiu un soi de Mary Poppins, purtata de vant deasupra orasului (chiar sunt curioasa cum se vede Tg Muresul de sus…) cu o valiza chic sub brat, destul de mare cat sa incapa un dulap intreg insa suficient de mica cat sa crezi ca abia ai inghesuit trei pulovere. Hm… si mi-ar placea sa am si acei pantofi draguti. Imi place stilul lui Mary. Cred ca se aseamana intr-un fel cu stilul meu. Da, chiar mi-ar placea sa fiu Mary Poppins…

***

Vantul se inteteste mai tare iar frigul cuprinde intreg orasul sub un aer taios, de iarna. E abia 13 octombrie insa ti se pare ca deja si simti parfum de scortisoara si portocala in casa. Miroase a Craciun. Cum altfel sa fie daca afara ninge ca-n povesti si pe undeva pe la munte altii schiaza deja?! De obicei prima ninsoare imi provoaca o stare melancolica, o stare de bine si o caldura sufleteasca de nedescris. Iubesc frigul, iubesc iarna si zapada insa anul acesta prima ninsoare m-a luat prin surprindere si nu m-am putut bucura de ea cum se cuvine. Poate o fi din cauza haosului generat de variatia temeperaturilor: azi 23 grade, maine 5, azi soare, maine vant, ploaie si ninsoare. Ciudata vreme. Sau poate, cine stie? Ciudati sunt oamenii… Ne miram prea des de fenomenele meteo, ne preocupa prea intens incalzirea globala, campaniile electorale, shoppingul incat uitam de noi. De partea spirituala. De acea comuniune sfanta cu Divinitatea. Uitam de acea parte din noi care inseteaza dupa ceva sfant ce nu poate fi inlocuit nici de haine scumpe, nici de mancare nici de ecologie. Poate avem si noi nevoie de o pauza, de o deconectare de la stilul de viata anost, aglomerat si deceptionant pe care il traim. Trebuie sa facem ceva in acest sens. Trebuie sa fac ceva…

***

E deja seara si gandurile de peste zi m-au bulversat, s-au amestecat si nu stiu ce sa mai cred, ce sa mai vreau. Urasc cand se intampla asta inainte sa adorm. Ma cuprinde o stare ciudata de nervozitate amestecata cu griji.

Adorm cu greu, manata doar de gandul umbrelei dantelate, cu maner cu cap de papagal, care ma poarta cuminte pe aburul rece al diminetii deasupra Londrei distinse…