Un inceput de an… E 1 ianuarie 2009 si desi ar trebui sa ma simt entuziasmata si fericita ca mai toata lumea pe care o vad, ma simt trista si singura. De fapt chiar nu stiu de ce ar trebui sa fiu entuziasmata. Pentru ca a mai trecut un an? Pentru ca voi mai adauga un an vietii mele? Pentru ca in jur este tot mai putina decenta si moralitate? Sau pentru ca pur si simplu asa ar trebui sa fie?… Chiar nu stiu de ce ar trebui sa fiu vesela in aceste zile.
Pentru prima data in viata mea am simtit ca am avut cel mai trist Craciun si cel mai trist inceput de an…
Ascult Bing Crosby – “The littlest angel”(o piesa superba pe care o poti descarca aici) si in minte imi revin sarbatorile de alta data, de cand eram mica… Imi amintesc ca nicio vacanta de iarna nu am petrecut-o in alta parte in afara de casa bunicilor. Imi amintesc ca ajungeam la ei cu cateva zile inainte de ajun si ma apucam sa o ajut pe mama la curatenie. Apoi imi apare in minte bunica framantand aluatul pentru cozonac si punand oala cu sarmale pe foc. Simt si acum mirosul de scortisoara de la prajiturile ei si ii vad si acum mainile trudite. Imi amintesc cum impodobeam bradul si cum decoram geamurile cu beculete. Dar cel mai dor imi este de zapada pufoasa, asternuta ca o plapuma peste pamantul inghetat si umed. Mi-e dor sa mai vad turturi de gheata pe la case, fulgi brodati de nea ce cad din cerul imaculat, mi-e dor sa am nasul inghetat si obrajii rumeni. Mi-e dor sa ma mai strige mama sa vin in casa ca am stat prea mult afara, mi-e dor de cateii pe care acum nu ii mai am si care ma insoteau credinciosi in fiecare “expeditie” cu sania pe dealurile din imprejurimi. Mi-e dor sa mai aud colindatori cantand din suflet despre nasterea Domnului. Mi-e dor de mesele bogate de Revelion, cand toata familia statea in jurul mesei si cand la miezul noptii tatal meu aprindea artificii. Mi-e dor sa ma trezec langa bunica, sa imi aduca la pat paine prajita cu ou si sa ies apoi afara sa fac oameni de zapada. Mi-e dor sa mai fiu copil… Mi-e dor de iernile de alta data…
Astazi totul mi se pare fad. Nu mai simt caldura iernii, zapada parca nici n-a existat vreodata pentru ca nu prea mai vezi sa ninga, nu o mai am pe bunica mea draga, nu mai merg la tara pentru a-mi petrece vacanta de iarna… Sarmalele si cozonacul nu mai au acelasi gust, familia este obosita si impartita, artificii nu am mai vazut demult in curtea casei. Anul acesta, mai mult ca alta data am simtit ca am crescut prea repede si ca lucruile frumoase raman amintiri.
E doar cazul meu sau e de vina nostalgia de iarna? …
20 comentarii:
Mi-au dat lacrimile, mi-am dat seama cata dreptate ai, am simtit acut in inima mea ca niciodata nu voi mai avea in suflet fericirea copilariei. Iubesc iarna, zapada, sarbatorile de acum nu mai seamana cu nimic din ce aveam in anii de mult trecuti. Am descarcat cantecelul si m-am intors pentru putin in timp.
Ginette nu vreau sa intristez pe nimeni insa chiar simt un mare mare gol in inima mea. Si acum de sarbatori parca s-a adancit mai tare. Oricum cred ca oricine regreta intr-o anumita masura iernile de alta data. Multumesc pt ca ai citit articolul. Te pup.
În general nu mă apucă nostalgiile decât atunci când citesc despre alte nostalgii despre copilărie şi bunici şi atunci mă întristez. :)
O să dispară nostalgiile atunci când o să ai un copil. Ceea ce-ţi doresc pentru 2009 :)
La Mulţi Ani!
Desi melancolia este inevitabila la orice inceput de an, trebuie sa-ti pastrezi veselia. Lumea e in continua schimbare dar, in adancul sufletului suntem tot copii, cu exceptia ca acum, fericirea se construieste pe amintiri. Ele sunt temelia vietii noastre. Bucura-te de ele, pentru ca esti norocoasa sa le ai!
Ina draga, chiar ma gandeam ce i cu mine de am inceput 2009 atat de trist ...si eu o stare mai putin buna, dar se pare ca sunt singura! Articolul acesta e ca si cand mi ai fi citit gandurile :)!
Tatiana iti multumesc pt incurajari dar sa stii ca bebele e in plan cat de curand. Te pup si la multi ani si tie!!!
Dianais ai scris niste cuvinte foarte frumoase si deosebite. Sa stii ca nu m-am gandit deloc la ceea cemi-ai spus... Iti multumesc!
Vezi Sabina ca nu te las la greu... Putem plange una pe umarul celeilalte. Offf chiar nu stiu ce am avut dar m-am simtit cumplit de singura si trista. Ma rog sa imi si sa se ne revenim ca sa putem merge mai departe. Te pup draga Sabina!
Si cand te gandesti ca de luni incepe o perioada extrem de aglomerata la serviciu si tre sa mai si invat pentru master ...ca s pe ultima suta de metrii ...:(
Happy New Year 2009 !
M-a impresionat teribil ceea ce ai scris, poate pentru ca sinceritatea primeaza si poate pentru ca fiind si eu departe de mama si sora mea, mi-e dureros de dor de copilarie. Oricum, La multi ani cu multe bucurii, impliniri sufletesti si cat mai multe clipe frumoase!
Am 53 de ani. Cred ca sint mai batrina ca voi toate...si la virsta mea, cind am nepoti mari, si eu ii duc dorul bunicii.
Dar hai sa gindim altfel, pentruca totul este perspectiva. Sint oameni care nu au tezaurul asta de amintiri pe care se pare ca toate fetele astea frumoase de pe blogul asta le au. Si stici citi sint de multi? Foarte multi.
Noi care am avut o bunica cu miinile muncite care a copt placinata fericirii pentru noi, trebuie sa stim ca in timp ce ea facea tot ce stia sa ne faca noua viata frumoasa...a ei poate nu era asa de stralucita...dar facindu-ne pe noi fericite isi crea si ea bunica bucatica ei de rai si de fericire.
Depresiunea e o stare care poate fi alungata doar atunci cnd renuntam sa ne uitam la noi si incepem sa ne uitam in jur sa vedem ce putem face pentru cineva mai putin norocos decit noi.
Dragelor...astea mi le spun mie mai intii. Am trait o vreme pe pastile de depresie...prefer sa invat sa traiesc decit sa ocolesc viata.
Copilaria este sau ar trebui sa fie un paradis pentru fiecare copil. Iar adolescenta si apoi imbatrinirea nu sint chiar asa de rele...care va dintre voi a amintit de perspectiva. Din ce imbatrinesc dintr-aia vreau si imi place sa fiu cit mai reala. Am terminat cu umblatu cu sarumina pe la toata lumea sa impac si capra si varza...imi trece prin cap sa fac numa ce e drept si bine si aia o sa fac...daca aia imi trece prin cap. In sfirsit am pus ceva armonie intre creier si inima...ce pace ...ce liniste...
De citiva ani am realizat ca nici cadourile ce le primesc nu ma mai intereseaza; dar am bagat de seama ca ma bucur cind reusesc sa fac altcuiva o bucurie. N-aveti idee ce fain e Craciunul cind poti sa aprinzi becul in intunericul cuiva care e necajit.
Asa ca...mi-am dat cu parerea neintrebata, dar in amintirea maicutii sau bunicutei voastre o sa ma iertati, nu? Daca nu...imi cer scuze si ma retrag; nu inainte de a va spune ca mi-a facut placere sa citesc fiecare din comentariile de pe acest blog. Va doresc un an nou, binecuvintat, in care sa acceptati cine sinteti, sa va uitati in urma la copilarie si sa zimbiti si inainte la viata si sa zimbiti si mai tare. Viata si virsta au si ele ...sensul lor.
multa lume simte aceasta tristete, si nu doar tinerii, ci si cei mai "copti" la minte.
@Rodica Botan, felicitari pentru interesantul comentariu!
Sabina iti tin pumnii!!!!
Nina un an nou binecuvantat si tie!
Davella scumpa iti multumesc. Cand am scris articolul chiar nu credeam ca atat de multa lume se afla in aceeasi stare ca si mine. Am scris mai mult pt a ma elibera de tristete. Un an nou binecuvantat iti doresc!
Rodica f frumos ceea ce ai scris. Iti multumesc pt cuvintele si gandurile tale. Nu avem cum sa ne suparam pt ca fiecare isi poate da cu parerea. Te pup si te mai astept!
Disa sa stii ca abia acum, citind atatea comentarii am realizat si eu acest lucru. Multa lume sufera, din pacate...
Multumesc mult, Ina!
Abia astept sa scap ca nu mai fac fata ...si prajituri bune si scoala si serviciu !!!
Chiar daca inceputul anului l-ai trait cu nostalgie iti doresc pentru 2009 tot binele din lume si cea mai arzatoare dorinta a ta sa se implineasca. Sanatate si fericire, cu drag, Ely.
Trimiteţi un comentariu